Energie

NuScale mută resurse de la cercetare la comercializare

Foto: Facebook/NuScale

Decizie strategică la NuScale: dezvoltatorul american de SMR-uri redirecționează strategic resursele către proiecte pe termen scurt, cum este cel de la Doicești.

Într-un comunicat publicat luni, dezvoltatorul american de SMR-uri (reactoare modulare mici) NuScale Power anunță mutarea resurselor din zona de cercetare și inovare în zona de comercializare a soluției SMR.

NuScale arată că în vederea eficientizării costurilor reduce cu aproximativ 28% personalul dedicat.

Suntem cu ani înaintea competiției”, declară CEO-ul companiei, John Hopkins. Acesta mai spune că ”astăzi, comercializarea tehnologiei SMR este obiectivul nostru cheie, inclusiv punerea în funcțiune pe termen scurt a sistemului”.

În prezent compania dezvoltă numeroase proiecte în întreaga lume. După anularea proiectului CFPP (Carbon Free Power Project) din Statele Unite, proiectul de la Doicești rămâne în stadiul cel mai avansat.

Americanii de la NuScale mai spun că se află într-o etapă de tranziție de la Cercetare și Inovare la comercializarea efectivă a soluției SMR, etapă în care se vor concentra pe aspecte strategice ale dezvoltării și consolidării poziției pe piață.

Prin reducerile de personal anunțate, NuScale Power declară că va economisi aproximativ 60 de milioane de dolari, anual.

Cele mai recente știri

To Top