Analize

Nvidia conduce revoluția industrială a inteligenței artificiale

Posted on

Există o poveste legată de goana după aur din California, cum că doar câțiva căutători norocoși s-au îmbogățit, însă adevărul e că au existat mai multe companii de succes care și-au început afacerile vânzând articole precum lopeți, îmbrăcăminte și servicii oamenilor care căutau aur. Exemple populare sunt Wells Fargo și Levi Strauss. Dacă Inteligența Artificială (IA) este noua goană după aur, atunci Nvidia este compania care vinde lopețile. Pentru a oferi IA clienților, sunt necesare centre de date mari, iar în prezent peste 90% dintre acestea folosesc arhitectura Nvidia bazată pe cipurile lor grafice, scrie Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro.

Cel mai recent raport financiar contribuie la această imagine. Trimestru după trimestru, Nvidia înregistrează noi creșteri. Rezultatele din primul trimestru al acestui an arată că veniturile din centrele de date depășesc așteptările, ajungând la 22,6 miliarde de dolari, față de estimările de 21,13 miliarde de dolari. Veniturile pentru această perioadă au crescut cu 23% față de trimestrul precedent și cu 427% de la an la an. Prețul acțiunilor companiei a depășit 1000 de dolari miercuri noapte, în orele de după închiderea pieței. Cel mai probabil și divizarea anunțată de 1 la 10 va ajuta investitorii individuali să cumpere mai multe acțiuni, susținând și mai mult prețul acestora. Pe platforma socială de tranzacționare și investiții eToro, acțiunile Nvidia sunt pe locul 4 în topul celor mai deținute de investitorii globali și pe locul 6 al acțiunilor preferate de către investitorii români.

Jensen Huang, fondator și CEO al Nvidia consideră că a început următoarea revoluție industrială. Companiile și țările se asociază cu Nvidia pentru a trece centrele de date tradiționale, care valorează mii de miliarde de dolari, pentru accelerarea puterii de calcul și pentru a construi un nou tip de centre de date, fabricile de inteligență artificială. Acestea produc o nouă marfă, inteligența artificială, pentru a aduce creșteri semnificative ale productivității în aproape toate industriile și pentru a ajuta companiile să fie mai eficiente din punct de vedere al costurilor și al consumului de energie, a spus el.

Beneficiile tranziției către IA nu sunt încă evidente, iar acest proces necesită investiții semnificative – investiții pentru care Nvidia este bucuroasă să furnizeze cipurile sale grafice avansate și echipamentele sale de rețea. Dar există și amenințări în viitor pentru companie. Cei mai mari clienți devin și cei mai mari concurenți, deoarece Meta, Microsoft, Google și Amazon investesc, de asemenea, masiv în dezvoltarea propriilor unități de procesare grafică (GPU-uri). Intel a prezentat acceleratorul de inteligență artificială Gaudi 3, menționând că acesta oferă performanțe în medie cu 50% mai bune și cu 40% mai eficiente energetic decât Nvidia H100 – la o fracțiune din cost. Pe măsură ce tehnologia IA avansează, s-ar putea să se producă o schimbare către modele mai mici, specializate, care necesită mai puțină putere de calcul, mai degrabă decât către modele mai mari, de uz general. În plus, pe măsură ce IA devine din ce în ce mai integrată în smartphone-uri, cererea pentru anumite tipuri de hardware IA s-ar putea schimba în viitor.

Geopolitica este din ce în ce mai fierbinte, iar aceste tensiuni au un impact asupra lanțului de aprovizionare al Nvidia, deoarece compania se bazează foarte mult pe Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) pentru producția de cipuri. Fabrica de semiconductori a devenit un punct central al tehnologiei globale și al rivalității geopolitice dintre Statele Unite și China.

Toate cele de mai sus vor deveni mai importante pe măsură ce trece timpul, dar nu și în următorul trimestru. După rezultatele foarte bune de aseară, compania pare să fie pe drumul cel bun pentru a continua să își dezvolte afacerile. Nvidia se așteaptă să genereze venituri de 28 de miliarde de dolari în al doilea trimestru al acestui an fiscal, arătând că, în actuala goană după aur a inteligenței artificiale, până când concurența va recupera întârzierea, mai sunt încă multe lopeți de vândut.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version