O anchetă parlamentară privind prăbuşirea Credit Suisse îi va menţine dosarele închise timp de 50 de ani, a informat ziarul Aargauer Zeitung, declanşând îngrijorări în rândul istoricilor elveţieni, transmite Reuters.
Comisia de anchetă îşi va preda dosarele, cu declaraţii şi documente ale martorilor, Arhivelor Federale Elveţiene, după un interval mult mai lung decât cel obişnuit, de 30 de ani.
Parlamentul elveţian nu a răspuns sâmbătă unei cereri de comentarii.
Societatea Elveţiană pentru Istorie şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la durata de timp, preşedintele său, Sacha Zala, scriind şefului comisiei, Isabelle Chassot, un parlamentar de la camera superioară a Parlamentului elveţian.
”Dacă cercetătorii ar dori să investigheze ştiinţific criza bancară din 2023, accesul la fişierele CS ar fi nepreţuit”, a scris Zala, potrivit ziarului.
”În mod ideal, ar trebui să fie posibilă securizarea şi accesibilitatea arhivei după expirarea unei perioade de protecţie adecvate şi, dacă va fi necesar, sub rezerva condiţiilor de cercetare istorică”, a adăugat el.
Ancheta se va concentra pe activităţile guvernului elveţian, ale autorităţii de reglementare financiare şi ale băncii centrale în perioada preluării de urgenţă a Credit Suisse de către UBS, în martie.
Ancheta este doar a cincea de acest fel din istoria modernă a ţării, iar comisia parlamentară care o conduce are puteri mari de a audia cabinetul elveţian, ministerul de finanţe şi alte organisme de stat. Comisia a avut prima reuniune regulată la Berna, joi, unde a subliniat confidenţialitatea lucrărilor sale. Aceast ar putea avea puterea de a chestiona bancherii Credit Suisse implicaţi, dar ei nu vor fi în centrul anchetei.