Ministerul Finanțelor derulează în perioada 6 – 16 iunie o nouă ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis dedicată populației, a cincea din acest an derulată prin intermediul Bursei de Valori București (BVB) și a 25-a din momentul reluării programului Fidelis, din iulie 2020.
Prin intermediul precedentelor 24 de oferte, Ministerul Finanțelor a atras de la populație aproape 50 miliarde lei (peste 10 miliarde euro), conform unui comunicat al BVB.
Oferta de titluri de stat Fidelis derulată de Ministerul Finanțelor cuprinde șapte emisiuni, trei în euro și patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor de sânge, care pot cumpără, în premieră, titluri de stat cu scadență la 2 ani, la o dobânda de 8,35% pe an. Pe tranșa donatorilor pot fi plasate ordine doar de către investitorii care au donat sânge din 1 ianuarie 2025 până la finalul perioadei de oferta, respectiv 16 iunie 2025. De asemenea, pentru a încuraja donarea de sânge, donatorii-investitori pot subscrie în tranșa dedicată lor până la 100.000 lei/ investitor.
Persoanele fizice rezidențe și nerezidente, cu vârstă peste 18 ani, pot subscrie titluri de stat Fidelis denominate în lei și în euro, în cadrul ofertei publice de vânzare derulate la BVB, prin intermediul consorțiului de intermediere sau prin intermediarii autorizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară care au semnat angajamentul privind respectarea condițiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune și au transmis angajamentul către Lead Manager. Sindicatul de intermediere este format din BT Capital Partners (Lead Manager), Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale și TradeVille (Sindicat de intermediere) și Banca Transilvania, Libra Internet Bank (Grup de distribuție).
Data estimată de admitere la tranzacționare a titlurilor de stat Fidelis este 20 iunie 2025. Veniturile obținute în urma investiției în titlurile de stat Fidelis, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.
