Actualitate
Oficial, România are doar 437.400 de șomeri
Rata de ocupare a populaţiei cu vârste între 15 şi 64 de ani s-a situat la 63%, în trimestrul II din acest an, în timp ce în categoria 20-64 de ani, ponderea a ajuns la 68,7%, conform datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
La nivel general, în perioada analizată, populaţia activă a României era de 8,127 milioane de persoane, din care 7,689 milioane de persoane erau ocupate, iar 437.400 erau şomeri.
Datele oficiale relevă faptul că rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul II al anului 2023, de 63%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de trimestrul I, anul curent.
În această marjă, gradul de ocupare a fost mai mare în cazul bărbaţilor (71,4% faţă de 54,5% la femei) şi la persoanele din mediul urban (68,6% faţă de 56,9% în mediul rural). Totodată, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 18,5%.
Potrivit sursei citate, pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (5,8% bărbaţi vs 4,9% ), în timp ce pe medii rezidenţiale, de 5,3 puncte procentuale (8,3% în mediul rural, faţă de 3% în mediul urban).
Pe grupe de vârstă, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (21,2%) în rândul tinerilor (15-24 ani), notează INS.