Actualitate

One United Properties a vândut de 57 de milioane de euro în primele trei luni ale acestui an

Posted on

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties raportează vânzări şi pre-vânzări rezidenţiale în valoare de 57,1 milioane de euro în primul trimestru al anului 2024, în scădere cu 10% în comparaţie cu rezultatul din perioada similară a anului trecut.

Potrivit unui comunicat al companiei, în primele trei luni din acest an, au fost vândute şi pre-vândute 92 de apartamente cu o suprafaţă totală de 10.618 mp, 228 de locuri de parcare şi alte tipuri de unităţi.

La data de 31 martie, 73% din apartamentele disponibile în curs de dezvoltare şi livrate au fost vândute. Sumele datorate în baza contractelor încheiate cu clienţii până la data de 31 martie 2024 se ridică la 310 milioane de euro în numerar suplimentar până în 2025 (148 de milioane de euro în 2024 şi 162 de milioane de euro în 2025).

În primul trimestru al anului 2024, a fost încasată suma de 44 de milioane de euro, spun reprezentanţii companiei.

Evoluţia vânzărilor evidenţiază o creştere cu 27% a preţului de vânzare pe metrul pătrat, datorată faptului că majoritatea dezvoltărilor au ajuns în stadii avansate de construcţie, acest lucru fiind reflectat în aprecierea marjei, în concordanţă cu strategia de vânzări a companiei.

„Am început anul 2024 cu perspective pozitive, înregistrând vânzări importante în primele trei luni ale anului, care au depăşit obiectivele noastre pentru trimestru. Această realizare este una semnificativă având în vedere alegerea noastră strategică de a amâna lansarea vânzărilor la dezvoltări noi precum One Cotroceni Towers sau faza a doua a One Lake District, unde ne aşteptăm la o cerere crescută. În schimb, ne-am concentrat eforturile pe îmbunătăţirea vânzărilor în dezvoltările aflate într-un stadiu avansat de construcţie, unde am observat o creştere semnificativă a marjelor datorită majorării preţurilor de vânzare, în deplină conformitate cu strategia noastră de preţuri. Până la data de 31 martie, aproape trei sferturi din unităţile din dezvoltările noastre aflate în prezent în construcţie au fost vândute. Acest succes subliniază eficacitatea modelului nostru de afaceri conservator, care pune accent pe impulsionarea vânzărilor încă din perioada de construcţie”, a declarat Victor Căpitanu, co-director general al One United Properties.

Divizia comercială a One United Properties a continuat să se extindă, chiria nominală a portofoliului de închirieri ajungând în T1 2024 la 7 milioane de euro, o creştere de 25% în comparaţie cu T1 2023, ceea ce reflectă activitatea susţinută de închiriere din 2023, în special în contextul mutării clienţilor în birourile de la One Cotroceni Park Faza 1 şi Faza 2, închiriate în proporţie de 88% şi, respectiv, 75%, la data de 31 martie 2024.

„Cererea tot mai mare pentru locuinţe de calitate în Bucureşti, determinată de schimbările din dinamica urbană, cum ar fi creşterea gospodăriilor cu două venituri şi un interes pronunţat pentru accesul rapid la facilităţile urbane, subliniază performanţa noastră solidă în primul trimestru al anului 2024 în segmentul rezidenţial. În paralel, divizia noastră comercială se consolidează, aşa cum arată creşterea anuală a chiriei nominale, susţinută de activitatea noastră puternică de închiriere de anul trecut. Aceste rezultate nu doar reflectă capacitatea noastră de a ne adapta la tendinţele pieţei, ci evidenţiază şi angajamentul nostru de a contribui la modelarea viitorului vieţii urbane şi al proprietăţilor comerciale din Bucureşti. Rezultatele din primul trimestru al anului setează premise excelente pentru activitatea noastră de vânzări şi închirieri în 2024, în conformitate cu strategia noastră recent lansată, ONE 2030”, a afirmat, la rândul său, Andrei Diaconescu, co-director general al companiei.

La începutul lunii aprilie 2024, One United Properties a anunţat ONE 2030, o strategie transformatoare pentru a remodela piaţa imobiliară din Bucureşti şi a prezenta oraşul drept o piaţă atrăgătoare pentru investitorii internaţionali. Planul ONE 2030 vizează dublarea operaţiunilor rezidenţiale ale One United Properties, continuarea extinderii operaţiunilor comerciale ale grupului şi o divizie solidă în domeniul ospitalităţii, cu aducerea în Bucureşti a unor branduri de hoteluri lifestyle recunoscute la nivel global.

La data de 31 martie 2024, One United Properties avea în proprietate sau a încheiat pre-SPA pentru 273.500 mp de terenuri pentru dezvoltarea ulterioară, cu drepturi de construire supraterane brute (GBA) de peste 880.100 mp. Toate aceste parcele sunt în prezent în faza de planificare. Pe acestea, grupul estimează construirea a peste 6.000 de apartamente, spaţii comerciale aferente comunităţilor şi 163.500 mp de clădiri comerciale pentru închiriere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version