Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele cinci luni din acest an a fost de 3.091, în creştere cu 10,2% faţă de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 2.805 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2024, au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 574, număr în scădere cu 1,37% faţă de primele cinci luni din 2023.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 257 insolvenţe (plus 23,56%), Cluj – 215 (plus 36,94%), Timiş – 174 (plus 35,94%), Iaşi – 138 (plus 6,97%) şi Ilfov – 128 (plus 26,73%).
Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Harghita – 7 (minus 46,15%), Mehedinţi – 12 (minus 36,84%), Vaslui – 13 (minus 35%) şi Covasna – 17 (plus 30,77%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 826 (plus 6,17% comparativ cu primele cinci luni din 2023), construcţii – 635 (plus 14,21%) şi în industria prelucrătoare – 362 (plus 16,03%).