Actualitate

OPEC îşi menţine previziunile privind cererea de petrol şi se aşteaptă la redresarea economiei în 2024

petrol titei
Foto: iStock

Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi-a menţinut marţi prognoza privind o creştere semnificativă a cererii de petrol în 2024 şi a estimat că există şanse ca economia mondială să aibă anul acesta o evoluţie peste aşteptări, transmite Reuters.

În raportul său lunar, OPEC a informat că se aşteaptă ca pe plan global cererea de petrol să urce cu 2,25 milioane de barili pe zi (bpd) în 2024 şi cu 1,85 milioane bpd în 2025. Ambele previziuni sunt nemodificate faţă de luna trecută.

Este ultimul raport înaintea întâlnirii de la 1 iunie a OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii), unde se va decide dacă va fi extinsă reducerea voluntară a producţiei de ţiţei în semestrul doi din 2024.

„În pofida unor unor riscuri de deteriorare semnificative, evoluţiile observate de la începutul anului ar putea crea potenţial suplimentar de creştere pentru economia mondială în 2024 şi ulterior”, se arată în raportul OPEC.

De asemenea, instituţia se aşteaptă ca în acest an cererea pentru ţiţeiul OPEC+ să se situeze la 43,2 milioane bpd, în timp ce cererea globală de petrol ar urma să fie de 104,5 milioane bpd. În aprilie, grupul a produs 41,02 milioane bpd ţiţei, sub estimări.

Cele mai recente știri

To Top