Plenul Parlamentului i-a numit, marţi, pe membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu fiind ales preşedinte al ASF.
Votul a fost secret cu buletine.
Alexandru Petrescu a obţinut 287 de voturi „pentru” şi 36 de voturi „împotrivă” pentru funcţia de preşedinte, iar Gabriel Ioan Avrămescu a fost ales în funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF, cu 288 de voturi „pentru” şi 35 de voturi „împotrivă”.
În funcţiile de vicepreşedinţi au fost numiţi: Maria Gabriela Horga (Sectorul instrumente şi investiţii financiare) cu 286 de voturi „pentru” şi 37 de voturi „împotrivă”, Ştefan Daniel Armeanu (Sectorul sistemului de pensii private) cu 287 de voturi „pentru” şi 36 contra şi Sorin Cristinel Mititelu (Sectorul asigurări-reasigurări) cu 287 de voturi „pentru” şi 36 de voturi „împotrivă”.
Membri neexecutivi au fost numiţi: Aura Gabriela Socol – cu 287 de voturi „pentru” şi 37 de voturi „împotrivă”, Birtalan Joszef – 287 de voturi pentru şi 36 contra, Ovidiu Răzvan Wlassopol – 287 de voturi „pentru” şi 36 de voturi „împotrivă”.
Mandatul membrilor Consiliului ASF este de 5 ani.
Comisiile de buget-finanţe i-au audiat, luni, pe candidaţii la ASF.
La dezbateri, deputatul USR Claudiu Năsui a criticat numirea acestor persoane, susţinând că nu au pregătirea profesională necesară şi vor încasa 16 salarii pe an.
„Avem în faţa noastră cea mai bănoasă sinecură a statului român, (…) cu un set de privilegii care i-ar face pe preşedinţi de state europene să se uite cu invidie. Oamenii aceştia ar trebui să aibă o misiune importantă de reglementare a pieţelor financiare, dar ei nu sunt buni deloc la pieţe financiare. (…) Oamenii aceştia nu au nicio capacitate intelectuală să reglementeze domeniul acesta şi vor fi făcuţi praf de toate eşaloanele inferioare din ASF şi de către industrii foarte bine plătite să îşi bată joc în continuare de România. Ştiţi cine suferă? Fiecare român care vrea să circule cu maşina”, a spus Năsui.
Deputatul AUR Antonio Andrusceac a afirmat, la rândul său, că sunt puşi „alţi sinecurişti în locul celor care au păstorit patru falimente pe bani grei, ai românilor, pe nişte salarii nesimţit de mari”. „Avem de-a face din nou cu incoerenţa celor care guvernează privitor la cât de suplu trebuie să fie statul şi cât de competenţi trebuie să fie cei care se ocupă de probleme de reglementare fiscală şi financiară. Continuaţi să numiţi acolo nişte oameni care n-au nici în clin, nici în mânecă cu domeniul acesta, nişte oameni care nu au făcut decât să participe la sărăcirea şi mai mult a acestui popor”, a spus Andrusceac.
Şi deputatul neafiliat Ionel Dancă a susţinut că ceea ce fac cei de la PSD şi PNL este „o ruşine fără margini la adresa tuturor celor care în această ţară muncesc cinstit şi îşi plătesc taxe şi impozite”. „În loc să desfiinţaţi şi să reorganizaţi modul de reglementare şi supraveghere a pieţelor financiare din România, continuaţi cu această bătaie de joc la adresa tuturor românilor cinstiţi, continuaţi cu cea mai mare şi nesimţită sinecură inventată de statul român prin cei care ocupă poziţiile din consiliul ASF”, a adăugat Dancă.