Analize

PFA-urile din România ar putea deveni istorie până în martie 2024

Posted on

Modificările fiscale propuse de oficiali pentru microîntreprinderi vor afecta în special micile afaceri, iar lipsa de predictibilitate a Codului fiscal ar putea împinge investitorii către alte piețe, avertizează reprezentanții NextUp Solutions, una dintre cele mai mari companii de soluții software pentru business, care implementează modificări fiscale, cu peste 5.500 de companii în portofoliul de clienţi. 

“Modificările fiscale sunt din nou puse pe seama mediului privat, pentru a crește veniturile la bugetul de stat. Dacă modificările anunțate pentru PFA-uri vor fi validate, acestea vor deveni istorie până în martie 2024. Freelancerii vor trece la micro SRL sau vor deveni angajați. Microîntreprinderea rămâne o opțiune atrăgătoare, deși acea obligație de plată la sănătate (CASS) poate fi demotivantă dacă nu ai încasări suficiente. O altă opțiune din lumea reală a mediului privat va fi mereu munca la negru, dar pare că oficialii din Ministerul Finanțelor neagă această realitate și nu iau în calcul că măsurile fiscale anunțate pot duce la o creștere a veniturilor din economia subterană”, a declarat Roxana Epure, Managing Partner NextUp Solutions.

Antreprenorii au tot mai puține soluții, iar pe termen lung răspunsul în fața contextului economic volatil rămâne automatizarea proceselor și digitalizarea. Acestea reușesc să reducă din efectele negative ale modificărilor fiscale anunțate, ce vor avea un impact pe cât de puternic, pe atât de brusc, pentru majoritatea industriilor. În schimb, companiile care au fluxuri operaționale și procese de lucru învechite vor fi cele mai afectate. 

Printre principalele efecte ale modificărilor fiscale propuse se numără:

  • Propunerea de reținere a contribuției la sănătate din valoarea tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță pe lângă impozit cum este în prezent va pune presiune pe angajator. În economia reală, antreprenorul este afectat de aceste taxe, ceea ce poate duce la măsuri de tăieri ale cheltuielilor cu angajații.
  • Impozit pe profit dacă ai rata de profitabilitate mai mare de 30%. Este una dintre cele mai nepopulare și greu de implementat măsuri, în condițiile în care sunt necesare verificări ale acestor indicatori economici, calcularea acestor rate, multe proceduri insuficient clarificate. Sunt multe afaceri mici care aduc în acest moment bani la buget. În plus, aceste măsuri vor afecta și afacerile mici, care nu fac profit, dar care vor avea obligații la plata impozitului minim. 
  • Sectorul IT, care contribuie cu peste 7% la PIB-ul României, va fi și el impactat de modificare, printre care – IT-iştii cu salarii de peste 10.000 de lei vor plăti impozit pe venit. Tehnologia va deveni mult mai scumpă, în condițiile în care aceste modificări vor duce la creșterea costurilor de dezvoltare și, într-un final, la majorarea prețurilor pentru consumator, inclusiv pentru cel din România. 
  • Modificările anunțate pentru PFA-uri (persoane fizice autorizate) vor avea poate cele mai puternice efecte, iar acestea ar putea dispărea în următorul an, fiind înlocuite de alte forme de desfășurare a activității, precum micro SRL-ul (microîntreprinderea), care rămâne o opțiune atrăgătoare. La finalul lui 2022 erau peste 430.000 de PFA-uri active.

Nemulțumirile mediului de afaceri nu vin însă doar din valorile impozitelor, ci mai ales din instabilitatea creată de măsuri fiscale luate „din senin”, care afectează și mai mult contextul economic. 

Indicatorul de sentiment economic (ESI) a scăzut în acest an la sub 102 puncte, iar în luna iulie era la 100.4 (față de 101.3 în iunie), aproape de nivelul redus din luna mai, când coborâse la 99.8 puncte. Cu toate că rămâne la un nivel peste media UE, indicatorul ne arată că încrederea în economia României nu mai este la cotele ridicate din trecut. 

Conform celor mai recente date ale Băncii Naționale, investițiile străine directe în economia României erau în primul trimestru cu 300 de milioane de euro mai mici față de trimestrul I din 2022, o tendință care ar putea fi accentuată de factorii economici globali, coroborați cu aceste măsuri locale.

“Sunt măsuri care vin împotriva angajatorului, deoarece proprietarul de afacere nu primește nimic în schimb – nici predictibilitate, nici stabilitate, nici servicii de informare, claritate în aplicare sau infrastructură tehnologică aptă să susțină aceste multe modificări. Cel mai greu de gestionat pentru antreprenorii din România este nu taxa în sine, ci faptul că avem zero predictibilitate, că modificăm Codul fiscal în august cu aplicabilitate în octombrie. E lesne de înțeles că toate acestea descurajează investitorii noi și mari, care fără excepție decid cu cifrele în față, analizând scenarii alternative pe termen mediu și lung”, a mai declarat Roxana Epure.

Lipsa de predictibilitate ar putea împinge investitorii către alte țări, iar statutul pe care îl are România, de cea mai atractivă destinație din regiune pentru investiții, s-ar putea schimba.

Automatizarea proceselor – o soluție în fața valurilor de schimbări

“Antreprenorii trebuie să facă tot ce este posibil pentru a se asigura că în propria organizație lucrurile stau bine, că procesele de lucru sunt cât mai eficiente și că au acces la indicatori cât mai exacți în timp real. În vremuri în care factorii externi creează instabilitate este și mai important să ai stabilitate în plan intern. Ce ne străduim noi să facem este să luăm din munca redundantă din organizații prin sistemele informatice automatizate, pentru a mai diminua presiunea creată de birocrația stufoasă din relația cu instituțiile statului”, adaugă Roxana Epure, Managing Partner NextUp Solutions.

Indicatorii relevanți pentru un business obținuți în timp real l-ar putea pune pe antreprenor la adăpost de decizii greșite, cu câțiva pași înainte, iar pentru asta este nevoie și de utilizarea unor soluții performante, a unor softuri actualizate sau automatizări.

În ultimele 12 luni, cele mai accesate servicii ale NextUp au fost cele legate de declarația 406/ SAF-T. Pe lângă acestea, peste 70% dintre companii au solicitat mai multe informații despre modalități de raportare, indicatori ai succesului în afaceri. Cel mai des, problemele care au fost soluționate veneau din utilizarea unor softuri depășite sau situații în care o parte din activitate era ținută în Excel, respectiv cifrele și analiza datelor era lăsată la o parte.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version