Administraţia de la Varşovia este pe cale să deblocheze fonduri europene în valoare de 76 de miliarde de euro care au fost îngheţate din cauza unor probleme legate de statul de drept, a declarat ministrul polonez pentru Fonduri şi Politică Regională.
Plata fondurilor structurale din bugetul UE pentru perioada 2021-2027 a fost blocată din cauza unor preocupări juridice, după ce guvernul condus de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) a pus în aplicare reforme judiciare care au ameninţat să submineze independenţa instanţelor poloneze.
Administraţia PiS a fost înlocuită în decembrie cu un nou guvern condus de pro-europeanul Donald Tusk, care a promis să deblocheze fondurile UE prin restabilirea statului de drept, relatează Politico.
„Avem confirmarea din partea Comisiei Europene. Polonia îndeplineşte ultimele trei condiţii necesare pentru mobilizarea completă a fondurilor structurale – 76 de miliarde de euro pentru implementarea programelor până în 2027”, a declarat vineri seară ministrul Fondurilor şi Politicii Regionale, Katarzyna Pełczyńska-Nalęcz, pe reţelele de socializare.
Ministrul a declarat că primele fonduri structurale blocate ar trebui să ajungă în Polonia până la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie.
Comisia Europeană a declarat pentru agenţia de ştiri Reuters că Varşovia a informat oficial executivul UE că Polonia consideră că a îndeplinit condiţiile de stat de drept necesare pentru a obţine banii, dar că situaţia este încă în curs de evaluare.
„Analizăm scrisoarea transmisă de autorităţile poloneze pentru a evalua dacă Polonia îndeplineşte condiţia de abilitare în domeniul independenţei judiciare”, a precizat Comisia într-un e-mail, potrivit Reuters. „Comisia are la dispoziţie trei luni pentru a face această evaluare”, a adăugat aceasta.