Actualitate

Poşta Română livrează pensiile înainte de Sărbătorile de Paşte

Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de procentul maxim de livrare.

Potrivit unui comunicat transmis de Poşta Română, ceea ce părea imposibil săptămâna trecută s-a reuşit printr-o mobilizare exemplară a salariaţilor din Poşta Română. Poştaşii au reuşit să livreze pensiile în mai puţin de o săptămână într-o premieră pentru CNPR, proces care durează de obicei 15 zile.

„Distribuirea pensiilor în avans, înaintea Sărbătorilor de Paşte, a reprezentat un efort extraordinar din partea tuturor entităţilor implicate în acest proces: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Finanţelor, Casa Naţională de Pensii şi partenerii noştri din domeniul bancar. Toate părţile implicate au colaborat remarcabil pentru îndeplinirea termenelor stabilite de către Guvernul României”, se arată în comunicatul CNPR.

Compania precizează că toată echipa Poştei Române s-a mobilizat exemplar, lucrând peste program, în weekend şi în zile de sărbătoare pentru a finaliza distribuirea pensiilor înainte de Sărbătorile de Paşte. Chiar şi astăzi, în Vinerea Mare, unii poştaşi sunt în continuare pe teren şi distribuie aceste drepturi pentru ca beneficiarii să se poată bucura de sărbători liniştite alături de cei dragi. În aceste condiţii, CNPR estimează că, până la sfârşitul zilei de vineri, se va apropia de procentul maxim de livrare.

„Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale, în care beneficiarii nu au fost găsiţi la domiciliu sau au preferat să ridice direct de la oficiul poştal. Aceste cazuri apar în fiecare lună, iar cei aflaţi în situaţia aceasta îşi vor putea ridica pensia în cursul săptămânii viitoare de la oficiile poştale”, se mai arată în comunicat.

Compania Naţională „Poşta Română” este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).

Cele mai recente știri

To Top