Actualitate

Precup (AMEPIP), despre listarea companiilor de stat: Până la final de an o să ştim orientativ care sunt acelea

Până la finalul acestui an o să aflăm care sunt acele companii de stat ce urmează să fie listate la bursă, pentru că este nevoie de cel puţin un an pentru a pregăti o întreprindere publică pentru a fi listată, a declarat, luni, preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), Mihai Precup.

Întrebat dacă există un plan concret de listare a unor companii pe bursă şi care sunt cele care s-ar preta pentru listare, Precup a răspuns: „Paşii sunt următorii: AMEPIP este responsabilă cu redactarea politicii de proprietate a statului. Conform legii, trebuie să o redactăm în 6 luni de la operaţionalizare. Operaţionalizarea a avut loc după cum bine ştiţi pe 6 martie. Deci, suntem în plină muncă de a redacta politica de proprietate a statului…Nu mi-aş dori acum să vin cu nume specifice şi vă spun de ce. Pentru că la nivelul Guvernului există acum un grup de lucru pentru a identifica aceste întreprinderi publice. Eu cred foarte tare că până la finalul acestui an o să ştim orientativ care sunt acele întreprinderi publice pentru că avem nevoie de cel puţin un an pentru a pregăti o întreprindere publică pentru a fi listată la bursă. Şi, atunci, eu cred că în acest an, mai ales că avem o coaliţie care este stabilă, o să venim cu numele acelor întreprinderi în politica de proprietate a statului”.

„Practic, se va întâmpla în felul următor: AMEPIP redactează politica de proprietate a statului, apoi premierul României o aprobă, iar în Parlament se aprobă încă o dată. Deci, va avea o putere destul de mare, astfel încât oamenii din departamentele de guvernanţă corporativă a ministerelor, din întreprinderile publice să aibă la ce să facă referinţa”, a adăugat el.

Şeful AMEPIP a precizat că Executivul şi-a asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) să listeze trei companii, până în 2026.

Mihai Precup a afirmat că performanţele întreprinderilor publice sunt polarizate, iar Agenţia trebuie să vină cu recomandări, atât în ceea ce priveşte companiile care merg bine, cât şi pe cele care merg mai puţin bine.

„Spuneam că sunt polarizate, pentru că anul trecut au generat 7 miliarde de lei dividende la bugetul de stat, plătite, dar 5 companii dintre întreprinderile publice au generat undeva la 80% din dividendele respective. Tot aşa, în termeni de pierderi consolidate, am avut undeva la 1,2 miliarde de lei pierderi consolidate în 2022 şi, tot aşa, 5 companii au generat undeva la 60% din pierderile consolidate. Rolul de politică proprietate a statului, aşa cum este definit în lege, este pentru a prezenta viziunea Guvernului cu privire la acele companii, atât pentru companiile care merg bine, cât şi pentru cele care merg mai puţin bine, şi pentru a le îmbunătăţi performanţele”, a susţinut Mihai Precup.

Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, Mihai Precup, a participat, luni, la ZF Capital Markets Summit 2024.

Cele mai recente știri

To Top