Actualitate
Premieră în România: Orașul care va avea un parc cu peste 15.000 de panouri fotovoltaice
Ministrul Marcel Boloș a semnat în cursul zilei de ieri, alături de Florin Birta, primarul municipiului Oradea, Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și Lucian Chindlea, directorul Companiei de Apă Oradea, 6 contracte de finanțare prin care 11 unități administrativ – teritoriale din județul Bihor beneficiază de investiții în valoare totală de peste 90 milioane euro.
Proiectele sunt finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare si vizează sectorul de apă și apă uzată (2 contracte), gestionarea deșeurilor (2 contracte) și energie verde (2 contracte).
„Nu este un secret că Oradea este unul dintre locurile în care revin mereu cu bucurie, iar unul dintre motive este dinamismul dezvoltării comunității. Județul Bihor și municipiul Oradea sunt, de mult timp, exemple de bune practici în derularea proiectelor cu finanțare europeană și iată că astăzi am semnat alte 6 contracte care aduc noi investiții de peste 90 milioane de euro. Sunt investiții în sectoare esențiale pentru a crește calitatea vieții locuitorilor, dar și pentru economie. Peste 70.000 de locuitori din județ vor avea acces la rețeaua de apă, vor exista 16 centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, iar municipiul Oradea va avea un parc fotovoltaic cu peste 15.000 de panouri care are componentă de comercializare, respectiv va produce energie verde, ceea ce este o premieră în România, astfel încât să valorifice cât mai bine potențialul de energie solară și să treacă într-o nouă etapă a dezvoltării, toate aceste proiecte fiind finanțate prin POIM. După cum am anunțat, în scurt timp vor fi deschise apelurile prin Programul Dezvoltare Durabilă, ceea ce înseamnă că autoritățile locale vor putea accesa un buget important pentru investiții – peste 5 miliarde de euro”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
61 milioane de euro investiții în sectorul de apă și apă uzată
Unul dintre contractele semnate vizează extinderea cu 87 km a rețelei de apă și apă uzată în 10 unități administrativ – teritoriale din județ.
70.390 de locuitori vor beneficia de servicii de alimentare cu apă potabilă și peste 3.500 locuitori echivalenți vor beneficia de învestiții în sectorul de apă uzată prin ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bihor, în perioada 2014-2020” în valoare totală de 58,8 milioane euro.
În urma implementării proiectului, gradul de conectare a populației la rețeaua de alimentare cu apă va crește de la 87,7% la 89,1%, iar gradul de conectare a populației la rețeaua de canalizare de la 88,19% la 89,60%.
Prin aceste investiții se continuă procesul de extindere și reabilitare ale infrastructurii de apă și apă uzată realizate în etapa 2007-2013 și se propun investiții în extinderea/înființarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în zona urbană.
Cel de-al doilea contract semnat în sectorul de apă și apă uzată, în valoare de 2,3 milioane euro, va asigura optimizarea infrastructurii de apă și digitalizarea serviciilor oferite de Compania de Apă Oradea. Proiectul include o componentă de contorizare inteligentă ce urmează a fi implementată în 7 unități administrativ – teritoriale din județ.
16 noi centre de colectare a deșeurilor și un nou portofoliu de proiecte, în pregătire
În domeniul gestionării deșeurilor se va asigura o mai bună colectare în 6 orașe și 10 comune din județ și se va asigura asistența tehnică pentru pregătirea unui noi portofoliu de proiecte.
Proiectul ”Construire de centre/platforme de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în județul Bihor” în valoare de 7,6 milioane euro, vizează realizarea a 16 centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar (CAV), centre care vor contribui la creșterea eficienței procesului de valorificare/reciclare a deșeurilor, precum și la reducerea poluării mediului înconjurător, generată de abandonarea ilegală a deșeurilor.
În contextul viitorului proiect de investiții privind Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Bihor, contractul de finanțare semnat astăzi pentru proiectul Asistență tehnică pentru pregătirea portofoliului de proiecte aferent investițiilor destinate Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor din Județul Bihor vizează pregătirea documentațiilor aferente investițiilor care vor fi cuprinse într-un viitor proiect finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Cu o valoare de 1,65 milioane euro, proiectul vizează elaborarea aplicației de finanțare, care, prin activitățile privind realizarea de studii, analize și documente suport, contribuie la procesul de pregătire pentru depunerea proiectului de investiții.
Parc fotovoltaic de 12,5 hectare
16,44 milioane euro vor fi investiți în municipiul Oradea prin proiectul Parc fotovoltaic amplasament strada Matei Corvin, municipiul Oradea, județul Bihor. Pe o suprafață de 12,5 hectare, Oradea își propune dezvoltarea unui parc solar fotovoltaic, realizarea infrastructurii tehnice (instalații și echipamente) necesare pentru injectarea în SEN a energiei electrice produse și îmbunătățirea calității vieții în Municipiul Oradea prin scăderea anuală a gazelor cu efect de seră.
În domeniul energiei verzi, un al doilea contract semnat, în valoare de 4,34 milioane euro vizează îmbunătățirea eficienței energetice prin utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Companiei de Apă Oradea.
Conform calendarului stabilit pentru lansarea apelurilor prin programele aferente Politicii de Coeziune în 2023, în a doua jumătate a acestui an vor fi lansate toate apelurile pentru proiecte de investiții în domenii precum apă și apă uzată, eficiență energetică, gestionarea deșeurilor sau infrastructura de gaze finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD). În total, până la finele acestui an vor fi deschise în cadrul acestui program 16 apeluri de proiecte în valoare de 5,25 miliarde de euro.