Actualitate

Primul minister care intră în reorganizare. Guvernul a aprobat deja planul

Guvernul a aprobat, miercuri, o schemă de reorganizare a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului prin care nouă agenţii la nivel naţional care se ocupau cu relaţia cu mediul de afaceri sau cu relaţia cu operatorii din industria de turism au fost comasate în doar trei agenţii pentru IMM şi pentru Turism.

„În baza Legii 296/2023, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a venit astăzi şi a şi fost aprobată o schemă de reorganizare prin care nouă agenţii la nivel naţional, care se ocupau cu relaţia cu mediul de afaceri sau cu relaţia cu operatorii din industria de turism au fuzionat, au fost comasate, au fost reorganizate în doar trei agenţii, eficientizându-se astfel costurile de operare şi reducându-se numărul posturilor de conducere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, la nivelul Ministerului Economiei, se înfiinţează o reţea de agenţii teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi pentru Turism, această reorganizare având ca principal scop punerea la dispoziţia antreprenorilor români a unei interfeţe mult mai eficiente „pentru a putea avea în statul român un partener de dialog şi de rezolvare a problemelor, având în vedere rolul foarte important şi de impact social pe care IMM-urile îl au în economia românească”.

Constantin a reamintit că aproape 1,6 miliarde de euro au ajuns la antreprenorii români prin intermediul măsurilor de sprijin iniţiate şi implementate cu succes de Ministerul Economiei şi Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

El a fost întrebat ce economii se realizează în urma reorganizării realizate la nivelul Ministerului Economiei în afara reducerii unor posturi de conducere.

„Reorganizările au în vedere în special comasări de agenţii din subordinea diverselor ministere, eficientizarea activităţilor ca interfaţă, adică reducerea a cinci ghişee fie ele şi virtuale la unul singur, la punctul unic de adresare pentru o problemă punctuală a unui cetăţean sau a unei persoane juridice înregistrate în România. Şi, într-adevăr, ţinta pe care o are Guvernul pentru aceste tipuri de reorganizări este reducerea posturilor de conducere. (…) Pot să vă spun principiul care a stat la baza Legii 296 şi a eficientizării costurilor bugetare. Scopul în sine nu este să dăm afară oameni, ci să mai reducem – şi citez acum, cred, chiar din premier – ‘din şefime’, pentru că asta ducea la o osificare sau o fragmentare a eficientizării funcţionării tuturor acestor agenţii şi organisme. Principalul scop este eficientizarea activităţii bugetare. Reducerea costurilor va fi o consecinţă indirectă pe termen mediu şi lung, fără doar şi poate”, a explicat Mihai Constantin.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top