Business
Privații au mai făcut un spital în România. Medicover a transformat o clădire de birouri într-un spital multi-disciplinar
Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, a anunțat astîzi deschiderea Spitalului Medicover Pipera din București.
Construcția noului spital multi-disciplinar Medicover din București a constat în reconfigurarea unei clădiri de birouri într-o unitate medicală la standarde occidentale, dispusă pe 9 etaje plus parter, în suprafață totală de peste 22.000 metri pătrați, din care spațiul medical este de 15.000 metri pătrați. Noul spital este localizat în nordul Capitalei, în zona Pipera, pe Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 11G, oferind astfel acces la servicii medicale, atât bucureștenilor, cât și locuitorilor din județele limitrofe. Spitalul are 200 de paturi, șapte săli de operație, secție modernă de Anestezie și Terapie Intensivă, robot da Vinci, centru de imagistică high-tech, laborator de cateterism și ambulatoriu integrat. Pentru confortul pacienților și însoțitorilor, spitalul este dotat cu o cafeterie și locuri de parcare.
„România a înregistrat un progres impresionant în ultimii ani. Suntem mândri că Medicover a fost una din principalele forțe care au alimentat acest progres. Ne bucurăm că, odată cu deschiderea noului spital multi-disciplinar din București, vom pune în beneficiul sănătății oamenilor cele mai noi echipamente și tehnologii medicale”, a declarat Fredrik Stenmo, Președintele Consiliului de Administrație Medicover AB.
„Deschiderea noului spital din București este punctul culminant al multor luni de muncă cu adevărat extraordinară. Noul spital ne va spori și mai mult capacitatea de a oferi îngrijire medicală la standarde occidentale și un loc de muncă excelent pentru angajații noștri. Am pus un accent deosebit pe tehnologia medicală de ultimă generație, care va permite medicilor noștri obținerea celor mai înalte performanțe în domeniu, în beneficiul pacienților noștri”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover România.
Un spațiu important este alocat medicinei de prevenție, în cadrul spitalului funcționând un ambulatoriu modern cu numeroase specialități medicale, precum Cardiologie, Dermatologie, Gastroenterologie, Medicină Internă, Neurologie, Oncologie, Pneumologie, Reumatologie. 24 de cabinete medicale sunt disponibile pentru consultații de specialitate, investigații și mici intervenții.
Spitalul va fi dotat, de asemenea, cu un laborator modern operat de către Synevo România, parte a Diviziei de Servicii de Diagnostic a grupului Medicover. Laboratorul dispune de echipamente de ultimă generație, cu o capacitate totală de procesare de peste 1.500 de probe pe oră. Testele realizate aici acoperă arii precum hematologie, chimie, imunologie, microbiologie.
Spitalul Medicover Pipera este situat în zona de nord a Capitalei, pe Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 11. Primul spital deschis de Medicover în București este Spitalul Medicover din cartierul Aviației, care va fi reconfigurat în Maternitate. Din rețeaua Medicover, mai fac parte Spitalul Pelican din Oradea, Spitalul Medicover Cluj, Spital Phoenix din Craiova. Medicover România a ajuns astfel la un total de peste 700 de paturi puse în serviciul sănătății pacienților săi.