Actualitate

Producţia de cereale a României a crescut în 2023

Posted on

Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 milioane de tone raportate în 2022 la 20,571 milioane tone, în principal datorită creşterii randamentelor la hectar, potrivit datelor provizorii anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Creşterea producţiei de cereale a fost influenţată direct de majorarea cu 11% a producţiei de grâu, care are o pondere de 46,8% în producţia de cereale.

Anul trecut, România a obţinut o producţie de grâu de 9,635 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,208 milioane hectare, în timp ce în 2022 recolta a fost de 8,684 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,169 milioane hectare.

Datele INS arată că suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe a crescut cu 1% anul trecut, faţă de 2022, totalizând 5,238 milioane hectare. Suprafaţa cultivată cu porumb boabe în anul 2022 reprezintă 45,3% din suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 42,2%.

În ceea ce priveşte producţia de porumb boabe, România a obţinut anul trecut 8,522 milioane de tone, cu 485.000 de tone mai mult faţă de 2022, când s-au consemnat 8,037 milioane de tone. Anul trecut au fost cultivate cu porumb boabe 2,373 milioane hectare, o suprafaţă în scădere cu 58.000 de hectare, comparativ cu 2022.

Totodată, România a obţinut la orz şi orzoaică o producţie totală de 2,001 milioane de tone în 2023, în creştere cu 294.000 de tone faţă de 2022, iar la ovăz de 155.000 de tone, în scădere cu 17.000 de tone.

Ca suprafaţă cultivată, dacă la orz şi orzoaică aceasta a crescut în 2023 cu 75.000 de hectare, ajungând la 501.000 de hectare, la ovăz a scăzut uşor, cu 2.000 de hectare, la 76.000 de hectare.

În 2023, suprafaţa cultivată şi producţia agricolă vegetală au crescut comparativ cu anul precedent la cereale pentru boabe, leguminoase pentru boabe, plante uleioase, legume şi au scăzut la cartofi.

La nivelul Uniunii Europene, România s-a situat pe primul loc la suprafaţa cultivată cu floarea soarelui şi porumb boabe, iar la producţia realizată pe locul doi, după Franţa, respectiv locul trei, după Franţa şi Polonia.

La producţia de grâu, România se află pe locul 4, după Franţa, Germania şi Polonia. Din punct de vedere al suprafeţei cultivate, a urcat un loc faţă de anul trecut, ocupând poziţia 4, după Franţa, Germania şi Polonia, devansând Spania.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version