Actualitate
Proiectul privind pensiile de serviciu, pe ordinea de zi a plenului de miercuri al Senatului
Proiectul privind pensiile de serviciu figurează pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Senatului, după ce comisiile de specialitate au dat, marţi, un raport comun favorabil cu amendamente admise propunerii legislative iniţiate de Guvern, informează Agerpres.
Printre amendamentele propuse de senatori PNL şi PSD şi admise la comisii figurează eliminarea textului prin care magistraţii din CSM beneficiau de pensie de serviciu după un singur mandat, aplicarea unui impozit de 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor de serviciu, opţiunea pentru o singură pensie de serviciu, eliminarea a cinci sporuri din pensiile de serviciu ale militarilor, indexarea pensiilor de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei.
Liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a criticat, în cadrul dezbaterilor de marţi, proiectul adoptat de comisiile de specialitate, subliniind că vrea să fie aplicat doar principiul contributivităţii, iar pensiile speciale să fie desfiinţate.
„Au fost două poziţii în sală: a USR – care vrea contributivitate şi desfiinţarea tuturor pensiilor speciale şi poziţia coaliţiei PSD-PNL-UDMR care vrea să mai amenajeze pe ici, pe acolo, poate îi mai scăpăm pe ai noştri care au pensii speciale. (…) USR a fost singurul partid care a votat împotriva pensiilor speciale. A fost o comisie ruşinoasă pentru că laşitatea PSD-PNL-UDMR a ieşit la iveală. Nu au avut curaj nici măcar să ridice mâna şi să voteze propria dorinţă de a menţine pensiile speciale. Este vorba de cinci milioane de români care contribuie la pensii şi o minoritate care beneficiază de sprijinul actualei puteri. Ne-am întors în epoca USL. Parlamentul este controlat de oameni care nu au nicio legătură cu democraţia. (…) Nu ni s-a permis să vedem cine votează pentru pensiile speciale, nu ni s-a permis să prezentăm argumentele noastre. În plen, USR va continua să susţină faptul că nu putem să ne permitem ca ţară să avem pe unii cetăţeni mai speciali decât alţii„, a spus Mihail, după şedinţa comună a comisiilor juridică, de apărare şi de muncă.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect.