Actualitate

Radu Nechita, profesor de economie: Politicile protecționiste sunt un „război civil” între consumatorii interni și producătorii interni

Odată cu instaurarea noul Guvern la Palatul Victoria, România intră în era măsurilor care presupun „patriotism economic”, posibila impozitare progresivă și măsuri care ar putea presupune o intervenție și mai mare a statului în economie. Income Magazine a stat de vorba cu profesorul de economie Radu Nechita, care ne-a explicat ce consecințe ar putea avea unele dintre măsurile propuse de noua guvernare.

Income Magazine: Ce părere aveți despre conceptul de „patriotism economic” propus de PSD?

Radu Nechita: Dacă patriotism economic înseamnă protecționism, adică blocarea importurilor sau a investițiilor străine, atunci aceasta este o încălcare a tratatelor de economie și a celor europene.

De un sfert de mileniu, economiștii aparținând unor școli economice diferite, care au o serie de dezacorduri pe teme macroeconomice sunt totuși de acord că liberul schimb este strategia corectă, iar protecționismul sărăcește societatea care-l practică. Politicile protecționiste generează costuri totale mai mari decât beneficiile totale. Acele costuri nu sunt foarte vizibile imediat, pentru că sunt suportate de un număr mare de consumatori, iar beneficiile sunt capturate de puțini producători. Tocmai acest lucru face ca protecționismul să fie o politică atractivă pentru politicienii care au de-a face cu un electorat fără o minimă educație economică. Ei prezintă politicile protecționiste ca un „război de apărare” împotriva producătorilor străini, care ne „invadează” cu produse mai ieftine și/sau mai bune. De fapt, politicile protecționiste sunt un „război civil” între consumatorii interni și producătorii interni. Producătorii interni constată că le este mai ușor să obțină privilegii politice decât să convingă prin calitate și preț consumatorii interni.

Nocivitatea protecționismului economic a fost înțeleasă parțial de către politicienii din UE încă dinaintea adeziunii României. Tratatul Fondator al Uniuni Europene interzice explicit orice discriminare pe bază de sediu social sau cetățenie a firmelor sau lucrătorilor din statele membre.

Eu mi-aș dori ca politicienii români să înțeleagă prin patriotism economic nu păgubosul protecționism, ci altceva: instaurarea unui sistem economico-juridico-fiscal care să protejeze drepturile de proprietate și libertatea contractuală, să răsplătească efortul, inovația, reușita, producția, corectitudinea.

Mi-aș dori ca politicienii să înțeleagă patriotismul economic ca un sistem orientat către creșterea (și remunerarea) productivității, nu redistribuirea către privilegiați sub pretextul ajutorării săracilor. Un sistem fiscal cu impozite moderate, aplicate uniform tuturor cetățenilor, un sistem de pensii bazat integral și exclusiv pe contributivitate. Un sistem juridic care să aplice legea uniform și rapid, nu să facă scăpați marii infractori prin amânare până la prescriere (ca în cazul marilor crime și „tunuri” post-revoluționare) sau prin rescrierea legilor până la negarea evidenței (ca în cazul plagiatelor). Un sistem judiciar care să pedepsească hoții cei mari în primul rând și care să nu bagatelizeze nici infracțiunile mici. Un sistem orientat către recuperarea prejudiciilor nu către hărțuirea bătrânicilor care vând pătrunjel sau flori din grădină.

Income Magazine: Cum vedeți propunerile care implică „trecerea de la o economie de consum la una de producţie” și „dezvoltarea capacităţilor de producţie de produse agroalimentare româneşti”?

Radu Nechita: Capacitățile de producție fără capacități de stocare, prelucrare primară, transport și desfacere se pot dovedi o risipă uriașă. Ai produs doar dacă și numai după ce ai vândut! Este foarte important ca producătorii să înțeleagă un lucru simplu: roșia din solarul lor nu este cea pe care o dorește consumatorul, acesta preferă de regulă roșia de pe raft.
Consumatorul este un fost producător care a făcut deja servicii semenilor săi. Valoarea acelor servicii se constată pe o piață concurențială. Dacă piața nu este concurențială, adică dacă unii producători au diverse privilegii politice sau, mai rău, sunt plătiți direct de la bugetul statului alimentat prin prelevări obligatorii, valoarea acelor servicii este mai greu de apreciat, după cum se constată de fiecare dată când se discută despre veniturile angajaților din sectorul public.

La o analiză atentă constatăm că problema sectorului agro-alimentar este în primul rând una de logistică și de prelucrare, care se adaugă la fragmentarea proprietății agricole. Pentru ca producătorii agricoli să poată negocia o distribuire mai favorabilă a valorii adăugate, este nevoie ca ei să aibă acces la consumator (piețele țărănești sunt doar un canal, nu cel mai important) și de o putere de negociere mai mare cu lanțurile de distribuție. Pentru asta, producătorii trebuie să se adapteze la cerințele acelor lanțuri (care sunt și ele la rândul lor sub presiunea consumatorilor).

Pe scurt, producătorii agricoli trebuie să asigure o marfă de o calitate relativ constantă și în cantități mari, cu livrare într-un flux previzibil. Nici un lanț comercial nu achiziționează cu sacul sau cu portbagajul.

Investițiile producătorilor în capacități de stocare și chiar prelucrare primară sunt o condiție esențială a întăririi puterii lor de negociere. Iar asta înseamnă asociere. Dar cum să te asociezi și cu cine într-o țară în care sistemul juridic îi avantajează pe debitori și pe infractori?

Income Magazine: Cât de realizabil vi se pare obiectivul ca „peste 1,5 milioane contracte individuale să fie remunerate cu peste 1.000 de euro net la 1 ianuarie 2025?”

Radu Nechita: Contracte individuale la stat sau în privat? Da, guvernul poate decide să crească angajările la stat sau să mărească salariile. Dar oare chiar poate face acest lucru fără o explozie a cheltuielilor publice deja excesive? Sigur că poate, am avut multe guverne iresponsabile care au făcut exact asta, iar datoria publică explicită a depășit deja echivalentul a 50% din PIB. Adică poate, dar ar fi o eroare. Guvernul poate stabili cu câți angajați va avea sectorul privat și cu cât îi va plăti net? Nu cred nici că poate nici că ar trebui să poată.

Obiectivele anunțate de guvern ar trebui să fie stabilite în domeniile în care controlul său este exercitat nemijlocit. De exemplu, un obiectiv care ar putea fi asumat de guvern ar fi reducerea numărului de funcționari raportat la angajații din sectorul privat, astfel încât să ne apropiem de nivelul de eficiență din alte țări comparabile cu România. Țara noastră are prea mulți angajați în sectorul public raportat la angajații din sectorul privat. Veniturile din sectorul de stat sunt mai mari decât cele din sectorul privat concurențial. (Nu discutăm acum de discrepanțele între salariile aristocrației sau cicoimii bugetare, acesta este un subiect în sine).

Ar putea guvernul să ia măsuri care să conducă indirect la acest rezultat? Da, ar putea, dacă ar ține cont că salariile depind în ultimă instanță de productivitate. Deci este nevoie de măsuri care să sporească productivitatea în țara noastră. Cum poate ajuta guvernul? Reducând risipa și încurajând producția de bogăție.

În primul rând, trebuie închise sau privatizate (transparent și urgent) fabricile de pierderi, firmele de stat care de decenii supraviețuiesc doar cu subvenții. Trebuie astupate toate scurgerile din bugetul de stat, care deturnează resurse din sectorul productiv doar pentru a plăti sinecuri.

Pentru a crește productivitatea la un nivel care să poată fi plătite astfel de salarii, trebuie sporit capitalul din țară, prin încurajarea economisirii și investirii. Adică acumulare de capital românesc și atragere de capital străin (investiții, nu împrumuturi). Cum poate ajuta guvernul acest lucru? Prin rate reduse de impozitare și reducerea incertitudinii reglementare și fiscale. Să respecte articolul 4 din Codul Fiscal. Să-și propună măcar doi ani fără nici o modificare a lui. Nici măcar una singură.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top