Business

Raport PwC: 58% dintre antreprenorii din România vor să se asigure că afacerea rămâne în familie pe termen lung

Posted on

Doar 58% dintre afacerile de familie din România spun că vor să se asigure că business-ul rămâne în familie pe termen lung, comparativ cu 74% în Europa Centrală și de Est (ECE) și cu 66% la nivel global, potrivit sondajului PwC Global Family Business Survey. Mai mult, doar 63% dintre afacerile de familie în România au planuri pentru viitorul afacerilor, precum convenții între acționari (39%), politici privind dividendele (39%), proceduri de urgență și situații neprevăzute (15%) sau testament (12%). Comparativ, 69% dintre afacerile de familie din ECE și 81% la nivel global au astfel de aranjamente.

Obiectivele personale cheie pe termen lung ale proprietarilor de afaceri de familie din România sunt protejarea afacerii ca cel mai important activ al familiei (87%) și generarea de dividende pentru membrii familiei (84%).

În România ecosistemul afacerilor de familie este încă tânăr, 90% din aceste companii fiind la prima generație și doar 9% la a doua generație, comparativ cu alte state din Europa Centrală și de Est sau de la nivel global unde există companii care au ajuns la a treia sau a patra generație. Planificarea succesiunii este o modalitate de a pune baze solide pentru viitor, de a identifica noi modalități de dezvoltare și de creștere a afacerii. De exemplu, implicarea membrilor de familie din generația următoare, care au cunoștințe digitale sau de sustenabilitate, ar putea duce la transformarea afacerilor atât de necesară pentru a supraviețui în viitor”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

În același timp, nivelul  de încredere între membrii familiei este considerat în general ridicat, iar 74% dintre respondenți afirmă că există o aliniere a familiei cu privire la direcția companiei (față de 59% la nivel global).

”O succesiune fără probleme, gândită până la cel mai mic detaliu, este o garanție că viitorul familiei și al companiei este și va fi stabil. Procesul nu se concentrează doar pe simpla transmitere a proprietății către următoarea generație sau pe asigurarea averii prin stabilirea unei structuri juridice adecvate, ci acoperă stabilirea unor reguli de comunicare, instituirea unei guvernanțe familiale adecvate și transmiterea cunoștințelor, a experienței și a valorilor către generația tânără. Pe de altă parte decizia de a vinde afacerea poate fi luată atunci când aceasta trebuie să treacă la alt nivel de dezvoltare, iar proprietarii nu au posibilitatea de a finanța investițiile necesare sau au nevoie de un partener strategic în acest scop”, a spus George Ureche, Director PwC România.

Alte concluzii ale raportului

  • Majoritatea afacerilor de familie din România (82%) și-au crescut vânzările în ultimul an financiar, nivel în creștere de la 55% în 2021, an încă afectat de pandemie, nivel similar cu cel înregistrat în ECE (83%) și peste procentul de 71% înregistrat la nivel global.
  • În același timp, obiectivele de creștere sunt ambițioase și pentru următorii doi ani: 27% dintre afacerile de familie din România se așteaptă să crească rapid și agresiv, față de 20% la nivel de ECE și 14% la nivel global.
  • Deși creșterea și profitul sunt considerate esențiale, majoritatea sunt de acord că profitul nu ar trebui făcut în detrimentul clienților sau al angajaților. 
  • Majoritatea întreprinderilor de familie din România își stabilesc obiective și ținte pentru satisfacția clienților și creștere, dar doar o minoritate le stabilește pentru diversitate și incluziune și impact social.
  • Principalele priorități ale afacerilor de familie din România în următorii doi ani sunt creșterea loialității clienților și introducerea de noi produse și servicii (ambele priorități mult mai mari decât în CEE și decât media globală). Principalele grupuri prioritare sunt clienții și acționarii, urmați de angajați.

În cadrul sondajul Global Family Business Survey au fost intervievate 2.043 de interviuri cu afaceri de familie din 82 de țări la nivel mondial, printre care și România. Scopul sondajului este de a înțelege ceea ce gândesc reprezentanții afacerilor de familie cu privire la problemele actuale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version