Actualitate

Rata inflaţiei în zona euro creşte, într-un moment în care BCE se pregăteşte să reducă dobânzile

Posted on

Inflaţia în zona euro a crescut în mai, un semna că Banca Centrală Europeană (BCE) încă se confruntă cu dificultăţi în menţinerea preţurilor sub control, într-un moment în care se pregăteşte să reducă dobânzile, transmite Reuters.

Datele preliminare publicate vineri de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat în mai la 2,6%, în creştere de la 2,4% în aprilie, deşi analiştii se aşteptau la un nivel de 2,5% luna aceasta. Inflaţia este acum mult sub nivelul de vârf de 10,6%, înregistrat în octombrie 2022, şi se apropie de ţinta BCE de 2%.

Ritmul de creştere a preţurilor pentru servicii continuă să rămână unul ridicat (4,1% în mai, după un avans de 3,7% luna precedentă), urmat de preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (2,6% în mai, după o creştere de 2,8% luna precedentă), produse industriale (0,8% în mai comparativ cu 0,9% luna precedentă) şi energie (0,3% în mai, după un declin de 0,6% luna precedentă).

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 2,9% în mai, de la 2,7% luna precedentă. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În timp ce majoritatea oficialilor BCE este de acord cu o reducere a dobânzilor luna viitoare, aceştia sunt reticenţi în a se angaja la o cale dincolo de această dată, pe fondul presiunilor provocate de majorarea salariilor, al tensiunilor din Orientul Mijlociu, care ameninţă să ducă la creşterea preţurilor la energie, şi al întârzierii reducerii dobânzilor în SUA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version