Bănci

România, grad ridicat de concentrare în cazul depozitelor bancare: 1% dintre deponenţi deţin 25% din volum

bani banci pusculita
Foto: iStock

România are un grad relativ ridicat de concentrare în cazul depozitelor bancare în sensul că 1% dintre deponenţii persoane fizice deţin 25% din volumul depozitelor acoperite, a declarat, marţi, directorul general al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, Petre Tulin, în cadrul unei conferinţe.

„Valoarea medie a unui depozit este foarte mică în România. Aproximativ 10.000 lei undeva, mai puţin de 10.000 lei. Şi într-adevăr avem un grad relativ ridicat de concentrare, în sensul că un număr relativ mic de deponenţi, 1% să spunem, din numărul total al deponenţilor persoane fizice deţine aproximativ 25% din valoarea totală, din volumul total al depozitelor acoperite. Această evoluţie se constată nu numai în România, în ţările, să spunem aşa, din regiunea noastră”, a spus Petre Tulin, la o conferinţă dedicată industriei bancare şi financiare, organizată de Institutul Naţional de Statistică şi Grupul de presă MediaUno, în cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: The Highway to Succes”.

El a menţionat că gradul de acoperire a depozitelor este unul ridicat, 99,5% dintre persoanele fizice având depozite sub plafonul de 100.000 de euro. În cazul persoanelor juridice nivelul este de 96,3%.

De asemenea, el a declarat că Fondul realizează anual un studiu anual despre percepţia şi comportamentul de economisire.

„Recent, în acest an, am organizat un sondaj şi rezultatele sunt interesante, în sensul că, dacă ne ferim, de exemplu, la nivelul intenţiilor, aproximativ 8-9% din populaţia bancarizată are intenţii stabile în ceea ce priveşte instrumente precum cardurile de debit şi conturile curente. Intenţiile privind împrumuturile imobiliare şi ipotecare sunt pe un trend descrescător, de la 18%, la 14% în 2023. De asemenea, intenţiile pentru deschiderea de conturi de economii sau depozite au rămas la 11% în perioada 2010-2020”, a spus Petre Tulin.

Potrivit acestuia, cardul de debit este cel mai utilizat produs bancar, fiind folosit de aproximativ 89% dintre clienţii băncilor.

Cele mai recente știri

To Top