Analize

România începe să simtă din nou beneficiile turismului balnear și de wellness

Turismul balnear și de relaxare a luat avânt, în ultima perioadă, în România. Asta și pentru că perioada în care se considera că acest gen de turism se adresează pensionarilor care merg la tratament a trecut. Acum se pot face și proceduri pentru prevenția bolilor, dar și agrement de cea mai bună calitate, în centre balneare și SPA la cele mai înalte standarde internaționale. Astfel, aceste sejururi sunt recomandate mai ales persoanelor tinere, active, care având măcar o vacanță la SPA în fiecare an pot preîntâmpina bolile profesionale. Iar stațiunile cu ape termale sunt foarte căutate inclusiv de familiile care au copii, acolo unde există aqua-parcuri dedicate agrementului pentru toate vârstele. Cele mai multe sunt în hoteluri de patru și cinci stele, unde se organizează și spectacole create special pentru turiști, atmosfera fiind mereu de vacanță.

România are cele mai bune zone balneare din Europa, iar în ultimii ani s-au făcut investiții foarte importante pentru modernizarea infrastructurii de tratament și s-au construit hoteluri noi, de patru și cinci stele, care includ baze de tratament și centre SPA. Calculele făcute de hotelieri arată că această industrie aduce încasări de circa un milion de euro pe zi, iar potențialul de creștere și de atragere a cât mai multor turiști străini este foarte mare.

O stațiune precum Băile Felix atrage prin piscine exterioare cu apă termo-minerală și baze de tratament moderne, similare cu cele mai bine cotate astfel de locuri din celelalte țări europene. Centrele SPA, ștrandurile în aer liber și piscinele hotelurilor de la Băile Felix sunt cotate ca făcând parte din zona VIP a Europei, inclusiv pentru prevenirea și tratarea afecțiunilor secolului XXI. Noile boli profesionale cauzate de sedentarismul muncii de birou pot fi prevenite, de la vârste fragede, prin curele cu apă termo-minerală naturală. Iar apa cu proprietăți unice în Europa, de la Băile Felix, este cea mai recomandată pentru corporatiști. Mai mult, apa de aici este specială și poate fi folosită inclusiv la tratamente interne, pentru sistemul digestiv. Mai găsim ceva asemănător în Franța și în Germania, dar cea de aici este unică, atât prin termalitate, cât și prin compoziția chimică. La ștrand și la Aqua Park se poate merge în toate anotimpurile, iar hotelurile și pensiunile primesc vizitatori tot timpul anului, pentru cei care vor să înoate în aer liber și atunci când temperatura aerului scade, apa termală având mereu 37 de grade Celsius.

Cum se încălzește apa

Apa termală de la Băile Felix are alte proprietăți față de cea de la Oradea, deși distanța între reședința de județ și stațiune este foarte mică. Sursele de apă termală sunt diferite. La fel și conținutul de minerale și alte componente. Cei care merg în vacanță la Băile Felix mai trebuie să știe că deși apele termale de aici nu au o concentrație foarte mare de minerale, fiind permis scăldatul pentru o perioadă mai îndelungată decât în alte stațiuni, precum Herculane, totuși trebuie să țină cont de indicațiile medicului și de faptul că nu trebuie să depățească trei ore pe zi, în apa care nu este doar caldă, ci are proprietăți curative. 

Cele mai multe piscine în aer liber se află la Aqua Park, în incinta Complexului President, unde turiștii se pot bucura inclusiv de valuri. Apa de la Băile Felix are proprietăţi curative pentru că încălzirea ei este datorată trecerii prin straturi de calcar poros, iar fiecare piscină are specificul propriu, în funcţie de felul în care s-a făcut forarea, pentru a se obţine sursa de apă. Resursa de apă termo-minerală nu este epuizabilă, pentru că apa se află într-un circuit natural. Se alimentează permanent din Munţii Apuseni, zonă care este unul dintre cele mai mari rezervoare de apă dulce din Europa. Apa din piscine vine din lacuri aflate la 38-40 de metri adâncime în Apuseni, cu apă foarte limpede. Rezerva de apă termală este influenţată doar de cantitatea anuală de precipitaţii. Când s-a făcut primul foraj pentru Aqua Park, la 108 metri adâncime, s-a ajuns la calcarul poros, prin care apa trece, îmbogăţindu-se cu săruri minerale, iar prin această reacţie cu calcarul se şi încălzeşte.

Surprize și spectacole la Herculane

Curele de detoxifiere pot fi combinate foarte bine cu tratamentele balneo și SPA de la Băile Herculane. În piscinele cu apă termală pot intra cei care au recomandare de la medic, iar îmbăierea nu trebuie să depășească 20 de minute pe zi. La Băile Herculane se folosesc pentru tratamente trei izvoare de apă geotermală și minerală, cu proprietăți unice în lume. Fiecare izvor are caracteristici proprii, apele având concentrație diferită de minerale și sulf. Și temperatura apei diferă de la un izvor la altul. Cea mai nouă sursă de apă termală sulfuroasă salină, cu proprietăți unice în lume, s-a descoperit în anul 2017, în urma unei noi forări, fiind disponibilă pentru tratamente, după aproape o jumătate de secol de la ultima forare făcută la Herculane. 

Proprietarii hotelurilor Afrodita și Diana, din zona nouă a stațiunii, au vrut să aibă sursa proprie de apă geotermală și au investit în prospecțiuni, apoi în forajul la adâncimea de 450 de metri, descoperind astfel noul izvor cu cea mai mare concentrație de sulf din toată stațiunea, care alimentează astăzi cele două hoteluri. Hotelul Afrodita organizează, de doi ani, petreceri tematice pentru oaspeți, având aproape în fiecare zi activități pentru toate preferințele și toate vârstele, de la workshopuri de creație pentru copii, până la concerte în aer liber, în fiecare seară. 

Un izvor cu efecte curative cunoscute încă de pe vremea Imperiului Roman este la Hotelul Ferdinand, unde tratamentele se vac într-un spațiu construit cu 2.000 de ani în urmă, încadrat în clădirea construită în vremea Imperiului Austro-Ungar – semne care arată cât de important este zivorul captat aici. Clădirea care adăpostește piscina este amplasată chiar în centrul stațiunii vechi, având în față statuia lui Hercules. 

Apa vie din basme

Apa de la Băile Felix are proprietatea de a-şi schimba culoarea, sub influenţa factorilor precum schimbările de temperatură sau de presiune atmosferică. De aceea se spune că este o apă vie. Sunt zile în care apa se poate face dintr-o dată verde sau se poate tulbura, deşi nu este murdară. S-a constatat că reacţionează la factorii de mediu, pentru că este o apă naturală. Apa din fiecare piscină se schimbă în timpul nopţii, iar bazinele sunt spălate şi dezinfectate. Chiar în timpul zilei, piscinele sunt alimentate permanent, iar apa de la suprafaţă se varsă, astfel încât nu se poate murdări. 

De la Oradea sau la Băile Felix se pot face excursii la Peștera Urșilor, la Salina Turda sau în Munții Apuseni. Într-un astfel de sejur, este aproape obligatoriu să fie dedicată o zi pentru vizitarea orașului, Oradea – un imens muzeu în aer liber. Se poate alege și o excursie de o zi la Budapesta. Prețurile sunt pentru toate buzunarele, atât pentru cei care achită direct la hotel, cât și pentru cei care cumpără pachete turistice de la agenții, iar accesul la piscinele cu apă termală este gratuit pentru cei care aleg hotelurile cu piscină proprie. 

Unul dintre cele mai frumoase circuite de toamnă se poate face de la Băile Felix către Peștera Urșilor, Peștera Meziad și Peștera cu Cristale din Mina Farcu. O altă rută pentru excursii opționale este la Roșia Montană și Valea Arieșului, iar alta este Băile Felix – Oradea – Turda, cu vizitarea Salinei Turda. 

Locul celor 1.000 de izvoare minerale

Zonele cu ape minerale sunt foarte căutate de cei care vor să facă tratamente sau pur și simplu să bea ape de foarte bună calitate. La numai 60 de kilometri distanță față de Brașov, Covasna este locul ideal pentru relaxare și tratamente balneo-climaterice. Județul are peste 1.000 de izvoare de ape minerale, cu proprietăți diferite, iar aerul este puternic ionizat, foarte bun pentru o reală detoxifiere a trupului și a minții. 

Orașul Covasna este renumit pentru bazele de tratament, dar și pentru noile centre SPA, care au atras turiști din toate categoriile, în ultimii ani. Locuri ideale pentru relaxare și tratamente sunt în tot județul, printre cele mai căutate fiind centrele wellness care au și mofete (emisii reci de gaze, constituite preponderent sau în exclusivitate din CO2). Orașul Covasna este cunoscut de mulți ani pentru tratamentele balneo, însă noua ofertă a stațiunii se adresează și tinerilor, cu precădere celor predispuși la boli profesionale, din cauza sedentarismului și a numărului foarte mare de ore petrecute la birou. 

Cele mai recente știri

To Top