România a fost vineri pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte utilizarea energiei eoliene, arată cifrele prezentate pe platforma windeurope.org. La capitolul producţie de energie eoliană, România a fost pe locul 6.
Potrivit statisticilor, anul trecut, energia eoliană a acoperit 15% din cererea de energie electrică a UE. În unele zile, a acoperit peste 100% din cererea de energie electrică a unor state membre.
Statisticile sunt actualizate în fiecare zi, iar cifrele au arătat că vineri, România a fost liderul european în ceea ce priveşte utilizarea energiei electrice. Procentul de vineri al României a fost de 29%, iar pe locurile următoare s-au situat Lituania (25%), Spania (21%) şi Suedia (20%). În primele zece ţări din Europa au mai fost Croaţia(18%), Marea Britanie (17%), Danemarca (16%), Grecia (12%), Olanda (12%) şi Germania (8%).
În ceea ce priveşte producţia de energie eoliană, cu echipamente de pe uscat şi de pe apă, vineri, România a fost pe locul 6. Echipamentele din România au avut un randament de 43 Gigawaţi-oră.
Conform cifrelor de pe platforma windeurope.org, Spania a fost pe primul loc (150 GWh), fiind urmată de Marea Britanie (108 GWh), Germania (104 GWh), Franţa (82 GWh) şi Suedia (57 GWh). După România s-au mai situat Italia (34 GWh), Olanda (24 GWh), Grecia (19 GWh) şi Belgia (15 GWh).
Clasamentul se modifică zilnic în funcţie de condiţiile meteorologice şi de piaţă. Informaţiile sunt obţinute din 15.000 de puncte de colectare a datelor.