Personalul de la sol al Lufthansa va beneficia de o creştere a salariilor de până la 18%, după ce s-a ajuns la un acord în disputa privind contractul colectiv de muncă, transmite DPA.
Sindicatul Verdi, care reprezintă aproximativ 25.000 dintre salariaţii companiei aeriene germane, şi Lufthansa au anunţat joi că în următoarele 24 de luni angajaţii vor beneficia de majorări salariale în două etape. În plus, va fi acordat un bonus de compensare pentru efectele inflaţiei, în valoare de 3.000 de euro, dar şi alte indemnizaţii.
Acordul s-a finalizat după trei zile, cu ajutorul medierii premierului landului Thuringia, Bodo Ramelow, şi a fostului şef al Agenţiei Federale de Muncă, Frank-Jurgen Weise. Momentul este extrem de important, deoarece s-a evitat o grevă în timpul perioadei aglomerate a sărbătorilor pascale.
Conform Lufthansa, creşterea medie a salariilor până la finalul anului viitor va fi de 12,5%. Angajaţii care un nivel mai scăzut vor beneficia de o creştere mai ridicată.
Aceste acord va face ca Lufthansa să rămână un angajator atractiv, a afirmat directorul de resurse umane al companiei aeriene germane, Michael Niggemann.
Sute de zboruri Lufthansa au fost anulate recent în urma mişcărilor de protest organizate de sindicatul Verdi
Germania este afectată de mai multe luni de greve în sectorul transporturilor, care au afectat o gamă largă de activităţi, de la transportul în comun până la trenuri de mare viteză şi cele mai mari aeroporturi din ţară.