Timp liber
Sănătate, tinerețe, frumusețe și longevitate, toate în noua ediție Longevity
Ediția de iarnă a revistei Longevity, prima din noul an, își întâmpină cititorii cu un editorial care îmbogățește spiritual, așa cum o face, în mod inefabil, și anotimpul pe care îl parcurgem. Cel mai recent număr Longevity, la fel ca și precedentele, dezvoltă în chip atractiv subiecte circumscrise vastului domeniu interdisciplinar al Longevității. A patra ediție Longevity Magazine grupează cele mai recente, mai interesante și mai valoroase informații din sfera acestui generos domeniu în șase secțiuni de maxim interes: Nutriție, Stil de viață, Biotech, Beauty & fitness, Interviuri și, nu în ultimul rând, Longevitate.
Destinată unui public de toate vârstele, în egală măsură format din femei și bărbați, revista Longevity se distinge prin grafica de excepție care se constituie în interfața unui conținut editorial construit la fel de atrăgător și care abordează într-o manieră accesibilă diversele căi și tipare menite să asigure o viață lungă, sănătoasă și satisfăcătoare pe tot parcursul ei.
Vârf de lance al cercetării la nivel mondial și obiectul unor finanțări astronomice, longevitatea preocupă, în țara noastră, din ce în ce mai mulți oameni, indiferent de generația căreia îi aparțin. Tuturor acestora, Longevity le aduce în prim plan subiecte de maxim interes.
Longevity, produsul premium dezvoltat de Antena 3 SA, își onorează și de această dată publicul cititor cu rezultatele unor descoperiri fabuloase ale echipelor de cercetători din centrele universitare care alcătuiesc râvnitul Top 10 mondial, dar și cu întâlniri excepționale cu personalități recunoscute în medicina, psihologia și sociologia din România, toate acestea în conexiune cu sfera de cuprindere a tematicii revistei.
• „De ce îmbătrânim și cum să nu o mai facem“, cartea unuia dintre cele mai mari nume din domeniul cercetării longevității, prof dr. David Sinclair, este piatra de temelie a unui inspirat concurs autohton lansat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României – FDVDR. Concursul se adresează, în principal, românilor preocupați de anti-aging – geriatrie, gerontologie, biogerontologie etc. și pune la bătaie un premiu de 5.000 de euro. Totul despre acest concurs, în Longevity!
• Medicii recomandă control oftalmologic anual. Un astfel de examen ar putea fi prilejul de a afla dacă există vreun decalaj între vârsta noastră cronologică și vârsta biologică a fiecăreia dintre cele două retine. Descoperiri recente sugerează că așa-numita vârstă retiniană poate fi, printre altele, un biomarker semnificativ clinic al îmbătrânirii. Dar asta nu e tot. Citiți în paginile Longevity despre cele mai importante indicii pe care un examen al retinei le poate oferi cu privire la sănătate, durata de viață sau riscul de mortalitate! Vreți să aflați și despre alți asemenea predictori? Soluția este tot Longevity.
• Se spune că suntem ceea ce mâncăm. Longevity găzduiește articole despre grupele de alimente care ne-ar putea îmbogăți viața cu 10 ani, alimentele care ne pot încălzi în anotimpul rece, fructul care reduce riscul de boli de inimă, dar și despre modul cum practicile alimentare se reflectă în genele europenilor.
• De la indispensabila de acum imagistică medicală, la biotehnologie și biohacking, Longevity trece în revistă noile trenduri, modurile cum vor să ne întinerească cele mai puternic finanțate startupuri biotech din lume și drumurile deschise în domeniu de marii miliardari ai planetei, într-un cuvânt, viitorul.
• Sănătatea și buna dispoziție în anotimpul alb, rezoluțiile de început de an adoptate pentru o bună longevitate, animalele de companie și beneficiile majore pe care micii companioni le oferă deținătorilor, stilul de viață corect, plăcut și satisfăcător, dar și marele pericol generat de plictiseală sunt alte câteva subiecte interesante, tratate pe larg în Longevity Magazine. Nu le pierdeți!
• Alături de sănătate, frumusețea ocupă un loc de cinste în cele 120 de pagini de Longevity. Substanțe must have în ritualurile de frumusețe, superstaruri ale produselor cosmetice, tratamente revoluționare și terapii inovatoare pentru femei și bărbați, tendințe de top în fitness și multe altele despre frumusețea interioară și exterioară sunt subiecte generos tratate în Longevity Magazine.
• Secțiunea Interviuri a revistei prilejuiește întâlniri remarcabile cu medici, psihologi, sociologi, cercetători și universitari români de marcă și abordează subiecte extrem de interesante, larg cunoscute sau de avangardă, care nu trebuie pierdute sub nicio formă.
Revista este realizată în colaborare cu Senatului Ştiinţific al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României care are printre preocupările sale studiile privind longevitatea.
Așadar, delectați-vă cu Longevity Magazine în ediția sa de început de an! O găsiți în chioșcurile de difuzare a presei.
Pentru a primii următoarele numere ale revistei direct acasă vă puteți abona AICI