Actualitate
Şapte din zece români consideră poluarea o problemă majoră în România
Şapte din zece români consideră poluarea o problemă majoră în România, însă mai puţin de jumătate ar fi dispuşi să plătească mai mult pentru surse de energie curată, relevă datele unui sondaj realizat de o companie din din industria de petrol şi gaze.
„Companii şi guverne din întreaga lume au în topul listei de priorităţi rezolvarea provocărilor legate de sustenabilitate şi reducerea poluării, pentru a se asigura că societatea viitorului este una cu adevărat ‘verde’. Un pilon extrem de important aici este percepţia utilizatorului final, care observă orice progres înregistrat în această zonă. În România, peste 90% dintre subiecţi atrag atenţia că ar trebui făcute mai multe investiţii pentru a creşte sustenabilitatea sistemului energetic, potrivit unui sondaj iniţiat de CIS Gaz, una dintre cele mai importante companii româneşti active în industria gazelor naturale”, se arată într-un comunicat al companiei CIS Gaz.
Astfel, peste 65% dintre români consideră că printre primele vizate de aceste investiţii ar trebui să fie reţeaua de transport şi distribuţie şi instalaţiile, urmate de starea conductelor şi ţevilor (aproape 31%).
Totodată, peste 80% dintre români consideră că energia regenerabilă este foarte importantă sau destul de importantă pentru sustenabilitatea economiei în anii care vor urma, în contextul în care peste 70% atrag atenţia că poluarea este o problemă majoră în România, în timp ce peste 25% consideră poluarea ca fiind o problemă destul de importantă în România.
Cu toate acestea, majoritatea respondenţilor (57%) nu ar fi dispuşi să facă investiţii sau să plătească mai mult pentru surse de energie curată, chiar dacă 1 din 2 români indică energia produsă de panourile solare ca fiind tipul de energie pe care ar prefera să-l folosească.
„Sustenabilitatea economică este o prioritate pentru companii şi guverne de pe întreaga planetă, şi pe bună dreptate. Reducerea impactului asupra mediului înconjurător este foarte importantă dacă vrem să lăsăm în urmă, pentru copiii noştri, o lume mai bună şi mai curată. Grija faţă de mediu face parte din ADN-ul companiei noastre, fiind unul dintre pilonii de bază ai strategiei noastre de dezvoltare”, spune Sebastian Călugăr, director general al CIS Gaz.
Sondajul CIS Gaz privind percepţia românilor asupra problemelor sistemului energetic a fost desfăşurat, la nivel naţional, în iunie 2023 prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.383 de utilizatori de internet din România. Puţin peste 50% dintre participanţi sunt bărbaţi, peste 48% au vârsta de cel puţin 45 de ani, iar peste 86% locuiesc în mediul urban.
CIS Gaz este o companie cu capital 100% privat românesc, fondată în 1990.