Actualitate

Se pregătesc majorări de salarii. 6 din 10 angajatori au bugetat majorări salariale pentru 2023

Posted on

6 din 10 angajatori au bugetat majorări salariale pentru 2023. Mai mult de o treime vor oferi un plus între 5% și 10% la salariu, conform unui studiu realizat de eJobs România.

6 din 10 companii spun că au bugetat măriri salariale pentru acest an, asta în condițiile în care 73,7% au adoptat această măsură și anul trecut, arată cel mai recent sondaj eJobs România

„2022 a fost un an în care cea mai mare parte a angajaților au putut să își renegocieze salariile pentru că piața le-a creat contextul favorabil în acest sens. Pare că și 2023 este în aceeași linie, iar bugetele pe care angajatorii le-au făcut anul trecut includ majorări salariale în medie cu 5% – 10%. Este o marjă procentuală aplicată și anul trecut, în cea mai mare parte a cazurilor. Chiar dacă majoritatea angajatorilor nu au actualizat salariile cu inflația, au preferat să aloce măriri salariale la nivelul întregii companii, știind că acesta, este până la urmă, principalul criteriu care îi determină pe candidați să își schimbe jobul”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.

Un sfert dintre respondenții sondajului spun că salariile nu vor crește cu mai mult de 5% anul acesta, în timp de 37,5% au programate măriri între 5% și 10% comparativ cu anul trecut. 20,8% anunță majorări de 10% – 20%, iar 12,5% spun că vor fi ajustate cu inflația.

Există deja o aliniere din punctul de vedere al acordării acestor creșteri, respectiv 68,2% dintre angajatori spun că ele vor viza toți angajații din companie. 18,2% declară că fiecare manager de departament va decide ce angajați vor primi salarii mărite, în funcție de performanța acestora. 9,1% au bugetate creșteri în special pentru angajații din poziții entry level, iar 4,5% le vor direcționa către specialiștii din companie, ca metodă de retenție.

„21% dintre angajatorii care au luat parte la sondaj spun ferm că nu vor aplica o astfel de măsură în 2023, iar principalul motiv pe care îl invocă în acest sens este faptul că se tem de un posibil context economic nefavorabil, care ar putea afecta stabilitatea companiei. Un alt argument, menționat de 12% dintre respondenți, este legat de rezultatele financiare curente ale companiei, care nu pot susține creșteri salariale în acest an”, explică Ana Călugăru.

Vânzările, resursele umane, producția, telecomunicațiile, IT-ul, bankingul și agricultura sunt principalele domenii în care sunt stabilite creșteri salariale în lunile care urmează.

Cele mai multe dintre companiile participante la sondaj sunt din București (47,7%), următoarele județe, din punctul de vedere al reprezentativității, sunt Cluj, Mureș, Prahova, Brașov, Constanța, Timiș, Bacău și Suceava.

Sondajul a fost realizat în luna februarie, pe un eșantion de 130 de companii angajatoare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version