Actualitate

Şeful ARF, despre trenurile pe hidrogen: Avem semnale de la mai mulţi producători că sunt interesaţi de a veni la licitaţie

Posted on

Mai mulţi producători de material rulant sunt real interesaţi de a participa la licitaţia pentru achiziţia de trenuri pe hidrogen, după ce am separat achiziţia de hidrogen de achiziţia de vehicule şi mentenanţă, pentru a reduce riscurile pe care ar trebui să şi le asume furnizorul, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu.

„Este unul dintre proiectele cele mai complicate pe care le avem în portofoliu, pentru că vorbim despre o tehnologie nouă care de abia pătrunde la nivel european şi mondial. Industria, deşi la începuturile elaborării PNRR a fost entuziasmată şi a promovat această tehnologie, astfel încât în interiorul documentului pe PNRR avem această obligaţie de a cumpăra neapărat trenuri pe hidrogen, se pare că realitatea este puţin mai diferită faţă de ceea ce suporta hârtia în urmă cu 4 ani şi, în consecinţă, a trebuit să coborâm ştacheta, astfel încât să putem să găsim, sperăm noi, punctul median între ceea ce cerem în numele cetăţeanului român, pentru că vorbim de bani publici până la urmă şi vrem ca aceştia să fie gestionaţi cum trebuie, şi ceea ce poate să ofere industria. (…) Am separat achiziţia de hidrogen, de gaz, de achiziţia de vehicule şi mentenanţă pentru ca să reducem din riscurile pe care ar trebui să şi le asume furnizorul care trebuia să vină în licitaţie şi, în consecinţă, acum avem semnale din partea mai multor producători că sunt real interesaţi de a veni la licitaţie şi nutrim speranţa că data de 15 martie va rămâne data de depunere a documentaţiilor şi vom avea de data aceasta documentaţii conforme şi nu vom mai fi nevoiţi să anulăm din cauză de documentaţie neconformă”, a explicat Roşeanu.

Declaraţiile au fost făcute cu prilejul ceremoniei de semnare a contractului de achiziţie a 62 de rame electrice regionale (RE-R), câştigat de producătorul polonez Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (PESA).

Roşeanu a admis că aceste trenuri trebuie să fie livrate până în 2026, achiziţia lor fiind prevăzută în PNRR.

„Avem un termen mai lung de recepţie, cu toate documentele de autorizare prevăzute în noua documentaţie, astfel încât să ne mulăm pe cerinţa minimă a finanţatorului, respectiv ca trenurile să fie livrate în calendarul de august 2026. Da, tot scenariul nostru în acest moment este august 2026, pentru că asta scrie în regulamentele europene astăzi, deci nu putem să ne facem scenarii optimiste că s-ar modifica ceva în legislaţie”, a punctat şeful ARF, întrebat de jurnalişti dacă s-ar putea pierde finanţarea pe motiv că licitaţia încă este în desfăşurare.

La rândul său, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a dat asigurări că nu se va pierde finanţarea pentru achiziţia trenurilor pe hidrogen.

„La Ministerul Transporturilor noi nu am pierdut nicio sumă, niciun euro, chiar dacă a fost redus PNRR, aşa cum bine ştiţi, cu aproximativ 2 miliarde faţă de cât fusese aprobat iniţial. Inclusiv la MTI am vorbit de o reducere, şi asta pe componenta de grant, nu de împrumut, dacă vorbim de cele două componente din PNRR. Sumele astea care au fost reduse din PNRR ştiţi foarte bine că au fost aprobate în Fondul de modernizare. De asemenea, discuţiile pe care le-am avut cu cei care gestionează acest Fond de modernizare mă fac optimist, ca din cele, cred că astăzi sunt strânse în acest fond undeva în jur de 15 miliarde de euro, eu cred că o treime, aproximativ 4-5 miliarde de euro, putem să le accesăm noi pentru ceea ce înseamnă transportul pe calea ferată. Şi discuţiile sunt mai mult decât promiţătoare. Ce pot să vă spun eu este că nu se va pierde niciun leu”, a susţinut ministrul.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anulat, la începutul lunii noiembrie 2023, procedura de achiziţie a 12 trenuri pe hidrogen, în condiţiile existenţei depunerii unei singure oferte neconforme, potrivit informaţiilor transmise Agerpres de către instituţie.

Potrivit sursei citate, ARF a transmis în SICAP raportul procedurii privind anularea licitaţiei, pe motivul depunerii unei singure oferte neconforme (componenta tehnică). Conform procedurilor legale, oferta financiară nu a mai fost consultată de comisia de evaluare a ARF.

Comisia de evaluare, împreună cu echipa de experţi cooptaţi ai Băncii Europene de Investiţii (BEI-PASSA), a constatat o serie de neconformităţi semnificative care nu au putut fi clarificate de ofertant, respectiv Asocierea SC Alstom Transport SA (lider) şi Linde Gaz România SRL (asociat). De exemplu, au fost propuse: o disponibilitate a trenurilor mult mai redusă, atât din punct de vedere al zilelor de utilizare anuală, cât şi din cel al numărului de kilometri posibil parcurşi pe an; calendarul de livrare a primului tren şi cel de livrare a seriei mult mai mari decât cele solicitate, în contextul constrângerilor temporale ale PNRR; caracteristici ale cabinelor de conducere mai slabe decât cele solicitate (din punct de vedere al ergonomiei postului de lucru al mecanicului de tren).

Procedura de achiziţii a fost aferentă proiectului de achiziţii a 12 trenuri electrice pe pile de combustie cu hidrogen, a serviciilor de mentenanţă a trenurilor şi de asigurare a alimentării cu hidrogen pe o perioadă corelată cu durata de viaţă a vehiculelor, introdus la finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în 2021.

Ulterior, la sfârşitul anului trecut, pe 27 decembrie, ARF a relansat licitaţia pentru achiziţia trenurilor pe hidrogen, precum şi a serviciilor de mentenanţă şi reparaţii necesare funcţionării respectivelor automotoare.

La această nouă încercare de a duce la bun sfârşit achiziţia finanţată cu fonduri PNRR, ARF a făcut câteva modificări ale strategiei de achiziţie. Astfel, achiziţia serviciilor de alimentare cu hidrogen a trenurilor va fi o procedură separată (furnizorul de trenuri va asista ARF în elaborarea specificaţiilor tehnice, astfel încât serviciile de alimentare sa fie coordonate cu caracteristicile tehnice ale trenurilor şi caracteristicile de exploatare); fiabilitatea trenurilor este mai scăzută, comparativ cu ramele electrice achiziţionate în cadrul celorlalte proceduri (pentru a se lua în considerare aspectele încă inovative ale tehnologiei); numărul minim de locuri pe scaune (120) ţine cont de trenurile real produse şi autorizate sau în curs de autorizare în Europa.

Nu în ultimul rând, au fost făcute corecturi bazate pe observaţiile primite atât în derularea anterioară a procedurii cât şi în celelalte proceduri de achiziţii trenuri.

Durata serviciilor pentru mentenanţă şi reparaţii, prevăzută în contract, este de 15 ani, cu posibilitatea suplimentării perioadei cu încă 15 ani, prin act adiţional.

Valoarea achiziţiei este cuprinsă între 1,596 miliarde de lei fără TVA şi 2,468 miliarde de lei fără TVA, în funcţie de durata serviciilor conexe contractului – 15, respectiv 30 de ani, iar durata contractului va fi de 215 luni.

Finanţarea proiectului este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, „Componenta 4 – Transport sustenabil” şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Potrivit sursei citate, cele 12 automotoare vor fi utilizate pe următoarele linii neelectrificate: Bucureşti – Piteşti; Bucureşti – Aeroportul Internaţional Henri Coandă; Bucureşti – Târgovişte; Bucureşti – Piteşti – Slatina – Craiova; Piteşti – Curtea de Argeş.

În condiţiile în care peste 50% din reţeaua României este neelectrificată şi ritmul de electrificare este unul relativ lent, ARF consideră că implementarea acestui proiect pilot de achiziţie trenuri pe hidrogen reprezintă o soluţie tehnică corectă pentru decarbonizarea transporturilor feroviare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version