Actualitate

Suma cheltuită anul trecut de români în cinematografe a crescut cu 25%

Posted on

Românii au cheltuit anul trecut 63 de milioane de euro în cinematografe, o sumă cu 25% mai mare decât cea din 2022, în condiţiile în care preţul biletelor a crescut cu 8,2%, conform datelor Centrului Naţional al Cinematografiei, analizate de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox.

În 2023, cinematografele din România au avut 13,02 milioane spectatori, în creştere cu 16% faţă de 2022 şi uşor sub nivelul din 2019, când au fost 13,1 milioane, se menţionează într-un comunicat al companiei.

Din punct de vedere al încasărilor totale, operatorii de cinematografe au raportat o creştere de 25% faţă de 2022, respectiv 308,8 milioane de lei (circa 63 milioane de euro), depăşind astfel nivelul record de 265 milioane de lei (aproximativ 56 milioane euro) înregistrat în 2019. În perioada analizată, preţul mediu al unui bilet a crescut de la 20 de lei în 2019, la 21,9 lei în 2022, respectiv 23,7 lei în 2023. România avea la finalul anului trecut 103 cinematografe la nivel naţional, faţă de 95 în 2022.

Cifrele includ atât cinematografele cu un singur ecran, cât şi pe cele cu mai multe ecrane, cele din urmă reprezentând peste 96% din încasări şi 94% din numărul de spectatori.

Frecvenţa vizitelor pe cap de locuitor a crescut în 2023 la 0,68 de la 0,59 în 2022, atingând nivelul din 2019.

Cele mai mari pieţe cinematografice din România sunt Bucureşti (4.132.145 de spectatori în 2023), Cluj-Napoca (857.806), Timişoara (811.978), Constanţa (736.424) şi Braşov (625.608), care concentrează peste jumătate (55%) din cerere.

„Evoluţia pieţei cinematografice este şi mai impresionantă, având în vedere că anul 2023 a fost marcat de o inflaţie record, care a diminuat bugetul de cheltuieli al românilor şi a temperat ritmul de creştere a veniturilor retailerilor şi a proprietarilor de centre comerciale. Inflaţia în scădere, vizibilă deja în dinamica vânzărilor de retail, dar şi creşterea ofertei de săli multiplex prin dezvoltarea de noi centre comerciale sau extinderea unora existente vor avea un impact pozitiv asupra pieţei cinematografice în perioada următoare”, a declarat Dana Radoveneanu, head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox, citată în comunicat.

În ceea ce priveşte oraşele cu cea mai mare frecvenţă a vizitelor raportată la numărul locuitorilor din judeţ în 2023, pe primele locuri se situează Braşov (2,37 vizite per locuitor în 2023), Bucureşti (1,82), Brăila (1,54), Cluj (1,26), Timiş (1,24), Iaşi (1,21) şi Constanţa (1,12). Oraşele cu cel mai ridicat grad de utilizare a infrastructurii cinematografice existente sunt Iaşi (1,44 spectatori/loc/zi), Vrancea (0,95 spectatori/loc/zi), Dolj (0,83 spectatori/zi), Bihor (0,78 spectatori/zi), urmate de Alba (0,72 spectatori/loc/zi) şi Braşov (0,67 spectatori/loc/zi). În Bucureşti rata de utilizare a cinematografelor a fost de 0,46 spectatori/loc/zi.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti şi colaboratori, ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.

Cushman & Wakfield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajaţi în aproape 400 de birouri şi peste 60 de ţări şi venituri de 9,5 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version