Bănci
Surpriză totală în sistemul bancar: Unicredit a fuzionat cu Alpha Bank și creează astfel a treia mare bancă din România
Unicredit și Alpha Bank au anunțat în această dimineață că au ajuns la un acord de fuzionare, acord prin care se creează premisele înființării unui grup bancar care va ocupa locul al treilea în sistemul bancar românesc după active.
UniCredit S.p.a. („UniCredit”) anunță astăzi că a convenit condițiile economice cheie pentru fuziunea UniCredit Bank S.A. cu Alpha Bank România S.A., urmănd a crea a treia bancă ca mărime de pe piața locală, cu o cotă de piață combinată de 12% din punct de vedere total active.
Redăm în continuare comunicatul Unicredit
Fuziunea va reuni două francize cu adevărat complementare, ambele cu istorii lungi, relații și expertiză în această țară cu creștere economică importantă. În special, pozițiile existente ale UniCredit Bank și Alpha Bank atât în segmentul corporativ, cât și în cel de retail le vor crește în viitor poziția comună.
Această tranzacție permite UniCredit să-și sporească prezența în România, o țară cheie pentru amprenta sa geografică, consolidându-și și mai mult nu numai angajamentul local, ci și pe cel față de regiunea mai largă, Europa Centrală și de Est, în ansamblu.
Clienții băncilor unite vor beneficia de acces la o gamă de servicii și produse de cea mai bună calitate prin intermediul fabricilor de produse globale ale UniCredit, precum și de termenii și condițiile benefice de la partenerii lor care fac parte din această tranzacție.
Banca nou creată va fi bine poziționată pentru a crea noi oportunități de creștere. Aceasta va sprijini angajamentul UniCredit față de clienții săi și comunitățile în care operează, precum și extinderea potențialului pentru angajații săi și ai Alpha Bank prin accesul la 14 piețe.
Ambele părți vor asigura continuitate și o calitate înaltă a serviciilor clienților și angajaților lor pe parcursul perioadei de tranziție, concentrându-se pe stabilitate și transparență pe măsură ce procesul de fuziune progresează.
Andrea Orcel, CEO UniCredit Group, a declarat: „Aceasta este prima achiziție pe care UniCredit o face în 15 ani, semnalând potențialul inerent pe care noi, ca business, îl vedem în România și în regiunea Europa Centrală si de Est. Este semnificativă oportunitatea oferită de această fuziune nu doar clienților noștri, actuali și viitori, ci și angajaților ambelor instituții. Sunt încântat că aceste două echipe se vor uni și știu că vor lucra mai mult în sinergie decât ar fi fost posibil separat.
Această achiziție este o dovadă a angajamentului UniCredit față de creșterea calității și a excelenței fabricilor noastre de produse, ca să nu mai vorbim de transformarea prin care UniCredit a trecut în ultimii doi ani. A atrage un partener de acest calibru și a conveni asupra unui angajament ca acesta ar fi fost de neconceput pentru vechiul UniCredit și sunt încrezător că acesta este începutul unei povești de succes pentru această bancă din regiunea Europa Centrală si de Est.”
Perfectarea tranzacției este așteptată în 2024, sub rezerva finalizării unui proces de due diligence, a obținerii aprobărilor corporative pentru fuziune și a tuturor aprobărilor și acordurilor de reglementare necesare, inclusiv în materie de concurența. La finalizare, este de așteptat Alpha Bank să dețină 9,9% din capitalul social al entității combinate și să primească o contravaloare în numerar de 300 milioane euro. Componenta de numerar rămâne supusă ajustărilor post due diligence legate de calitatea activelor, dacă este cazul.
Redăm în continuare comunicatul Alpha Bank
Alpha Services and Holdings SA, deținător al Alpha Bank SA („Alpha Bank”), și UniCredit au agreat principalele condiții financiare pentru fuziunea dintre UniCredit Bank S.A. (“UniCredit Bank Romania”) și Alpha Bank Romania S.A. (“Alpha Bank Romania”), ca parte a unui parteneriat strategic la nivel internațional.
Conform termenilor agreați, Alpha Bank va deține 9,9% din capitalul social al entității rezultate în urma fuziunii și va rămâne implicată în aceasta prin mecanisme de guvernanță corporativă, inclusiv prin reprezentarea la nivel de consiliu de administrație.
Se anticipează ca tranzacția va fi finalizată in 2024, după parcurgerea procesului de confirmatory due dilligence, obținerea aprobărilor statutare și a celor din partea tuturor autorităților de reglementare implicate.
Tranzacția va duce la crearea celei de-a treia bănci din piață din punct de vedere al activelor totale. Fuziunea va aduce la un loc două entității complementare, atât UniCredit Bank Romania cât și Alpha Bank România având o poziție solidă în segmentele de corporate și de retail, și în urma ei va rezulta o instituție financiară puternică care va fi mai bine poziționată pentru a-și deservi clienții și pentru a crea noi oportunități de creștere pe piața românească.
Pentru prima oară în România, două grupuri bancare europene folosesc parteneriatul ca abordare de consolidare a pieței. Această nouă abordare are ca scop nu numai să susțină economia românească mai bine, ci și să pună pe primul plan nevoile clienților și al acelor comunități în care își desfășoară activitatea.
Ca urmare a tranzacției, clienții Alpha Bank România vor avea acces la o gamă mai largă de produse și servicii. Pe perioada tranziției, Alpha Bank România va continua să ofere un nivel ridicat de excelență a serviciilor sale și să asigure continuitate pentru clienții săi.
De asemenea banca va pune în prim plan dezvoltarea și sprijinirea angajaților săi în timpul procesului de fuziune, asigurând calitatea serviciilor pentru clienți și oportunitățile de creștere personală.
Accentul în aceasta tranzacție va fi pus pe combinarea punctelor forte ale ambelor organizații, iar Alpha Bank își propune să rămână fidelă istoriei sale de 30 de ani în România și să ofere o valoare excepțională atât clienților cât și angajaților.