Actualitate

Taxele și impozitele în București, indexate cu rata inflației din anul precedent? Cum arată proiectul

bani ron lei taxe
Foto: iStock

Consilierii generali ai Capitalei dezbat, joi, un proiect de Hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale in municipiul Bucureşti, începând cu anul 2024, informează News.ro. Proiectul a fost propus în condiţiile în care autorităţile locale au dreptul de a indexa taxele şi impozitele cu rata inflaţiei din anul fiscal precedent. În anul 2022, această rată a depăşit 13 la sută.

Conform Referatului de aprobare privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale in municipiul Bucureşti, începând cu anul 2024, articolul 491 alineatele (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare stabileşte că în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care consta într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până Ia data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

„Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplica în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, aceasta atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Conform adresei Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru anul 2022, rata inflaţiei este 13,8%. În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) din- Legea nr, 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale Ia impozitele şi taxele locale prevăzute în Titlul IX, in funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum ;i de necesităţile bugetare locale, cotele adiţionale stabilite neputând fi mai mari de 50% faţă de nivelurile maxime stabilite în Codul fiscal”: se precizează în documentul citat.

Conform proiectului, începând cu anul 2024, impozitul pentru mijloacele de transport hibride se reduce cu 95%.
Proiectul de Hotărâre prevede că şi în anul 2024, bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până Ia data de 31 martie, a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport datorate de contribuabili pentru întregul an este de 10%. Totodată, pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale se percep majorări de întârziere conform prevederilor legale referitoare la creanţele bugetare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top