Actualitate

Tentative de fraudă de tip vishing, în numele Autorităţii de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenţia publicului să nu dea curs, sub nicio formă, unor propuneri telefonice de investiţii sau de transferuri de fonduri venite din partea anumitor persoane care susţin că reprezintă ASF şi care folosesc o aplicaţie care generează, în mod fraudulos, apeluri care se identifică cu numărul de TelVerde al Autorităţii 0800 825 627.

„În ultima perioadă, au fost semnalate mai multe tentative de fraudă de tip voice phishing (vishing), în numele Autorităţii de Supraveghere Financiară, iar persoanele care au dat curs acestui tip de „oferte” au fost prejudiciate cu sume importante de bani. Reiterăm că Autoritatea de Supraveghere Financiară: nu face recomandări şi propuneri de investiţii; nu apelează consumatorii pentru a le propune plasamente în criptomonede şi în niciun alt fel de activ; nu solicită oamenilor să direcţioneze sume de bani către platformele de investiţii financiare online sau offline; nu propune intermedierea recuperării unor sume pierdute în investiţii anterioare”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Autoritatea de Supraveghere Financiară recomandă tuturor celor care intenţionează să realizeze investiţii pe piaţa financiară să apeleze doar la firme autorizate şi să se informeze temeinic înainte de a-şi plasa banii într-un instrument sau altul.

„Dacă aveţi suspiciuni cu privire la un apel, întrerupeţi imediat comunicarea. Pentru a vă asigura că apelul este autentic, contactaţi-ne telefonic (0800.825.627/004 021.305.34.70) sau prin email ([email protected]). De asemenea, în situaţia în care vă confruntaţi cu tentative de fraudă sau activităţi suspecte, raportaţi imediat aceste situaţii autorităţilor competente”, subliniază sursa citată.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top