Transporturi

Tesla a dat în judecată guvernul suedez, după ce lucrătorii poştei au oprit livrarea plăcuţelor de înmatriculare

Foto: iStock

Tesla a intentat luni un proces împotriva Agenţiei Suedeze de Transport, după ce lucrătorii poştali au început să blocheze livrările de plăcuţe de înmatriculare pentru maşinile companiei, transmite CNBC.

Lucrătorii poştali suedezi au blocat livrarea plăcuţelor de înmatriculare ale Tesla, în semn de solidaritate cu muncitorii aflaţi în grevă.

Sindicatele suedeze au exercitat presiuni asupra Tesla, cu greve şi blocade, din cauza refuzului companiei de a semna un contract colectiv de muncă cu angajaţii din divizia de service, inclusiv tehnicieni şi mecanici care repara şi întreţin maşinile clienţilor.

Tesla susţine că guvernul suedez ”are obligaţia constituţională de a furniza plăcuţe de înmatriculare proprietarilor de vehicule”, conform documentelor.

Procesul a fost înregistrat luni la tribunalul districtual Norrköping. De asemenea, compania a dat în judecată serviciul poştal, potrivit Bloomberg.

În plângere se afirmă că Tesla a livrat 9.167 de maşini în Suedia în 2022 şi că Model Y este cel mai bine vândut automobil din ţară, până acum în 2023.

Tesla a livrat 435.059 de maşini în trimestrul trei, conform raportului său de producţie şi livrare de vehicule din 2 octombrie.

Un purtător de cuvânt al Tesla nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

”Această confiscare a plăcuţelor de înmatriculare constituie un atac discriminatoriu fără niciun sprijin în drept îndreptat către Tesla.

Această măsură nu poate fi descrisă în niciun alt mod decât ca un atac unic asupra unei companii care operează în Suedia”, a spus Tesla în plângere.

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a spus joi, pe platforma X: ”Este o nebunie”, cu referire la un articol despre blocarea livrării plăcuţelor.

Cele mai recente știri

To Top