Transporturi

Tesla va construi o nouă uzină la Shanghai pentru a produce sisteme Megapack de stocare a energiei

Foto: iStock

Producătorul american de vehicule electrice Tesla a achiziţionat un teren de 19,7 hectare în Shanghai, pentru a produce sisteme Megapack de stocare a energiei, care vor fi vândute pe plan mondial, transmit Xinhua şi Reuters.

Guvernul de la Beijing a anunţat că Tesla a plătit 222,42 milioane de yuani (31,13 milioane de dolari) pentru terenul aflat în apropierea actualei uzine Tesla unde sunt produse vehiculele din gama Model 3 şi Model Y.

China este a doua mare piaţă a Tesla după Statele Unite, uzina din Shanghai fiind cea mai mare unitate de producţie a companiei americane. Capacitatea sa anuală este de 1,1 milioane de vehicule electrice (EV) iar Tesla vrea să extindă unitatea.

Construcţia noii fabrici ar urma să înceapă în primul trimestru din 2024, producţia urmând să demareze în trimestrul patru din 2024. Conform informaţiilor de pe site-ul Tesla, Megapack este o baterie puternică care stochează energie şi ajută la stabilizarea reţelei şi la prevenirea întreruperilor în alimentare.

Iniţial uzina va produce 10.000 de sisteme Megapack de stocare a energiei pe an, adică echivalentul unor capacităţi de stocare de aproximativ 40 de Gigavaţi-oră.

Cele mai recente știri

To Top