Business

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia

Posted on

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia, iar CITR filiala Bucureşti a fost numită administrator judiciar, conform unui comunicat de presă al CITR.

Principalele termene dispuse de instanţă în acest dosar sunt: 2 august 2024 – înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului; 22 august 2024 – termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe; 27 august 2024, ora 12 – data primei şedinţe a Adunării creditorilor.

„În acest proiect complex vom contribui cu tot know how-ul echipei CITR acumulat pe parcursul a peste 22 de ani în gestionarea unor restructurări prin procedura insolvenţei cu impact major în economia noastră. În următoarea perioadă, echipa CITR va analiza activitatea companiei pentru a înţelege în profunzime businessul şi pentru a identifica condiţiile în care este posibilă redresarea. Ne propunem să asigurăm cât mai multă stabilitate şi claritate tuturor celor implicaţi. Aşa cum v-am obişnuit, vom asigura transparenţa întregului proces”, a declarat Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR, în comunicat.

Rolul administratorului judiciar, conform mandatului legal, este acela de a găsi soluţiile optime pentru redresarea companiei. Primul pas din procedura de insolvenţă va fi înţelegerea businessului şi a părţilor care fragilizează performanţa companiei, definirea strategiei de redresare şi planul pentru realizarea acesteia.

Damen Shipyards Mangalia este situat pe litoralul Mării Negre din România şi este o societate de tip Joint Venture creată de Damen şi Guvernul României, în care Damen este responsabil de managementul operaţional al şantierului.

Şantierul a fost cunoscut iniţial sub numele de Şantierul Naval 2 Mai Mangalia şi a început să construiască nave noi în 1976. În 1997, Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A. a preluat controlul şantierului şi şi-a schimbat focalizarea către construirea de nave mari de containere, vrachiere şi cisterne. La sfârşitul anului 2017, Damen a achiziţionat acţionariatul Daewoo şi în vara lui 2018 a preluat controlul operaţional.

CITR activează pe piaţa de insolvenţă şi restructurare din România din 2008 şi este o companie Impetum Group.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version