Actualitate

Ucraina cooperează cu SUA pentru a se asigura că va primi ajutoare în viitorul buget american, anunţă Kievul

razboi ucraina
Foto: iStock

Guvernul ucrainean cooperează cu partenerii săi de la Washington pentru a se asigura că bugetul pe care urmează să-l negocieze Congresul în următoarele 45 de zile va include noi fonduri care să ajute Kievul să lupte împotriva Rusiei, anunţă duminică un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, relatează CNN.

Statele Unite au evitat în ultimul moment o paralizie bugetară, după adoptarea sâmbătă a unei legi a finanţelor provizorie, din care fondurile destinate Ucrainei au fost scoase.

Un eventual viitor ”shutdown” ar putea avea un impact negativ asupra Ucrainei, avertizează duminică, într-o postare pe Facebook, un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko.

Bugetul Statelor Unite prevede în prezent fonduri în valoare de 1,6 miliarde de dolari destinate industriei apărării, o susţinere bugetară directă în valoare de 1,23 de miliarde de dolari şi fonduri destinate unor proiecte umanitare şi energetice, precizează Nikolenko.

Cele mai recente știri

To Top