Actualitate
UE modifică tarifele vamale suplimentare pentru vehiculele electrice chineze
Uniunea Europeană a revizuit uşor tarifele vamale suplimentare propuse pentru vehiculele electrice (EV) chineze, după ce a primit mai multe informaţii de la companiile afectate, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Vehiculele produse în uzinele chineze şi importate în UE sunt vizate deja de tarife vamale de 10%.
Producătorii chinezi de vehicule electrice care au cooperat în cadrul investigaţiei, dar nu au fost incluşi în eşantion, se vor confrunta în medie cu tarife de 20,8%, în timp ce firmelor care nu au cooperat li se impun tarife de 37,6%, susţin sursele.
Luna aceasta, Comisia Europeană a informat că intenţionează să impună tarife vamale provizorii pentru vehiculele electrice chineze, începând cu data de 4 iulie, şi a notificat companiile în legătură cu tarifele. Până în noiembrie urmează să fie stabilite tarifele vamale definitive.
În cazul Tesla s-ar putea impune tarife calculate în mod individual, când se vor stabili tarifele vamale definitive, în urma cererii companiei de a fi inclusă în eşantion.
Câţiva producători auto şi state membre UE, inclusiv Germania, fac presiuni pentru ca UE şi China să negocieze.
În prezent, China impune taxe vamale de 15% la importurile de maşini.