Oficialii UE cred că SUA vor modifica în curând taxele vamale la produsele care conțin la oțel și aluminiu, o problemă care a afectat relațiile transatlantice și a fost un punct cheie al negocierilor comerciale, transmite Bloomberg.
Decizia reducerii taxelor vamale de 50% aplicate așa numitelor produse derivate care conțin metale ar putea fi luată în următoarele săptămâni, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
De mult timp UE cere atenuarea acestor tarife, oficialii blocului comunitar argumentând că acestea încalcă acordul comercial încheiat anul trecut, care stabilește un plafon de 15% al taxelor vamale pentru majoritatea produselor europene. În mod regulat SUA revizuiesc lista produselor derivate, sporind volumul mărfurilor cărora lise aplică taxa vamală de 50%. În prezent pe listă sunt mai mult de 400 de produse.
În pofida solicitărilor repetate din partea Bruxelles-ului, Washingtonul a refuzat până acum să reducă tarifele vamale la oțel și aluminiu și a cerut Europei, în schimb, să elimine legislația sa în domeniul digital, un schimb considerat inacceptabil de blocul comunitar, anunțaseră anterior alte surse.
‘Am primit asigurări de la colegii noștri din Statele Unite că știu că aceasta este o mare problemă pentru noi și cercetează această chestiune. Sperăm să avem curând vești mai bune pe acest subiect’, le-a spus marți europarlamentarilor comisarul pentru comerț și securitate economică Maros Sefcovic.
Reprezentantul SUA pentru comerț nu a răspuns solicitărilor Bloomberg de a face comentarii.
Extinderea listei creează de asemenea dificultăți companiilor care trebuie să identifice procentul de materiale în mărfurile pe care le exportă, ceea ce erodează beneficiile acordului comercial de anul trecut.
Potențialul progres vine într-un moment dificil al relațiilor transatlantice. Ratificarea acordului comercial UE-SUA încheiat anul trecut este sub semnul întrebării, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că așa-numitele ‘taxe reciproce’ pe care Trump le-a decretat în 2025 sunt ilegale.
Sefcovic s-a aflat în ultimele zile în contact cu omologii din SUA, susțin sursele, și i-a informat luni pe ambasadorii blocului comunitar în legătură cu cele mai recente evoluții.