Bănci

Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, în cadrul unui litigiu

Foto: iStock

Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, citate de Reuters.

Banca a fost unul dintre creditorii garanţi în baza unui contract pentru construirea unei fabrici de procesare a gazelor în Rusia, cu Linde din Germania, care a fost reziliat din cauza sancţiunilor occidentale.

Procesul a fost intentat de RusChemAlliance, cu sediul la Sankt Petersburg, o societate mixtă deţinută în proporţie de 50% de gigantul gazului rus Gazprom, care este operatorul proiectului.

Curtea de arbitraj din Sankt Petersburg a interzis Deutsche Bank să-şi exercite cota de 100% din capitalul autorizat al filialei sale ruse, precum şi Deutsche Bank Technology Center LLC.

Instanţa a impus, de asemenea, un sechestru pentru titluri de valoare, proprietăţi imobiliare şi conturi bancare ale Deutsche Bank, precum şi ale filialei sale ruse şi ale Deutsche Bank Technology Center, de până la 238,6 milioane de euro (259 milioane de dolari).

Grupul Deutsche Bank din Frankfurt a declarat că a constituit deja provizioane de aproximativ 260 de milioane de euro pentru acest caz.

”Va trebui să vedem cum această cerere este implementată de instanţele ruse şi să evaluăm impactul operaţional imediat în Rusia”, a spus banca într-un comunicat.

Tribunalul rus a ordonat vineri ca activele, conturile şi proprietăţile UniCredit, precum şi acţiunile la două filiale, să fie sechestrate, ca parte a unui proces paralel.

Cele mai recente știri

To Top