Timp liber

Vidra Productions lucrează la “ Combinații și relații”. Compania de film produce o comedie, ce va surprinde situațiile amuzante din lumea datingului modern

Pentru a treia oară în acest an, Vidra Productions intră pe platourile de filmare, de data aceasta cu  “Combinații și relații”, o comedie care abordează clișeele și neînțelegerile tipice din era fast-dating-ului, scrisă de Letiția Roșculeț („Tati part-time”) și Matei Dima. Într-o lume în care aplicațiile de dating domină, filmul surprinde lupta dintre punctele de vedere opuse ale bărbaților și femeilor, ilustrând în mod ilar cum aceste perspective pot provoca situații neașteptate și pline de umor. Lansarea este programată pentru iarna anului 2025.

Sinopsis

Filmul urmărește povestea a trei prietene, de 28 de ani, care își propun să găsească parteneri pentru a nu participa singure la reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului. Pe drumul lor, acestea întâlnesc un bărbat cu viziuni tradiționaliste (Matei Dima), transformând povestea într-o confruntare plină de provocări între feminism și misoginie. Într-o lume în care un simplu comentariu online poate schimba destine, cele două tabere se luptă fără ca vreuna să iasă învingătoare.

„În era întâlnirilor pe aplicații, am observat că cele mai aprinse discuții se concentrează pe conflictul dintre bărbați și femei, fiecare încercând să descifreze ce își dorește celălalt. Mi s-a părut interesant să explorez ambele laturi ale acestei povești – atât din perspectiva bărbaților, cât și a femeilor – pentru a oferi o imagine completă, cu speranța că astfel vor înțelege mai bine unii pe alții. Filmul ‘Combinații și relații’ nu este o analiză serioasă, ci o comedie care surprinde cu umor și sinceritate aspectele autentice ale întâlnirilor de astăzi, fără să ia partea nimănui.” Mărturisește Letiția Roșculeț, scenarist & regizor.

Din distribuție fac parte talente noi pentru portofoliul Vidra Productions precum Irina Noapteș ( Anca), Mihaela Velicu ( Vicky), Anastasia Florea ( Lia), Daniel Nuță ( Ștefan) și Ștefan Iancu (Adi). Ca de obicei, castul va cuprinde și câteva nume surpriză, pe placul publicului.

„Am hotărât să facem o comedie mai de adulți de data aceasta, care să surprindă ce se întâmplă în viața dating-ului din România și în relațiile de lungă durată. Sperăm ca cei care vin împreună la film să rămână împreună și după ce văd filmul, pentru că am dat cam mult din casă, atât eu despre bărbați, cât și Letiția despre femei.” Spune Matei Dima producător creativ si actor .

După mai bine de un an de la ultimul rol principal, Matei Dima va face parte și din distribuția filmului, în rolul lui Max, un coach de masculinitate care îi învață pe bărbați să domine relațiile și să manipuleze femeile. Pentru acest rol Matei s-a pregătit intens și a slăbit peste 30 de kilograme. Actorul mărturisește că filmul i-a oferit pretextul perfect să facă ceva ce de mult iși dorea:

„Filmul ăsta a fost motivația de care aveam nevoie ca să fac această schimbare. Știam că, pentru a-l interpreta pe Max, aveam nevoie de un pachet complet: să arăt bine pe exterior, pentru că uneori asta influențează cum te simți pe interior; și invers. Un coach de masculinitate nu putea să arate rău. Am făcut efortul ăsta atât pentru rol, cât și pentru mine, din viața de zi cu zi.”

„Combinații și relații” va fi lansat în februarie  2025, fiind al 12-lea film din portofoliul Vidra Productions, compania care a redefinit cinematografia românească cu filme blockbuster de tip feel-good.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top