După SVB, prăbușirea First Republic atrage din nou atenția asupra vulnerabilităților din sectorul bancar

First Republic a devenit al doilea cel mai mare eșec bancar după dimensiunea activelor din istoria SUA. Pe primul loc, cu 307 miliarde de dolari, a rămas Washington Mutual, din 2008.  Deținătoarea anterioară a „argintului”, cu 167 de miliarde de dolari active, Silicon Valley Bank, a păstrat poziția doar 5 săptămâni. 

Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, First Republic avea pe 13 aprilie active de 229 miliarde de dolari și 104 miliarde de dolari depozite, însă a pierdut înainte de preluarea de către JPMorgan alte 12 miliarde de dolari prin retrageri ale clienților. Banca avusese o capitalizare de peste 20 de miliarde de dolari la început de martie. Două luni mai târziu, valoarea bursieră s-a evaporat. 

Banca păstrase o perioadă un aer elitist, atrăgând depozite ale celor cu venituri mult peste medie, oferind un nivel considerat „legendar” al serviciilor de suport pentru clienți. Cu toate acestea, atunci când veștile despre bilanțurile afectate de dobânzile mai ridicate ale băncilor regionale precum Signature și Silicon Valley au amplificat temerile, banii din depozite au început să fie retrași. „S-a dovedit că imaginea favorabilă, construită cu grijă de-a lungul timpului prin servicii atente, orientate spre client, a cedat în fața priorității de salvare a depozitelor. De fapt, chiar această undă de retrageri izvorâtă din nesiguranță a pecetluit soarta First Republic”, explică Claudiu Cazacu. Goana de retragere a depozitelor (așa numita „bank run”) a luat prin surprindere chiar Rezerva Federală, Powell recunoscând la conferința de miercuri că va fi nevoie de o ajustare a modului de operare pentru a putea răspunde unor episoade atât de rapide în derulare.

Felul în care e gestionată nepotrivirea între resursele atrase prin depozite pe termen mai scurt decât creditele oferite ține de esența funcționării sistemului bancar modern. În cazul băncilor în dificultate din SUA, problema a fost influxul rapid de capital din perioada pandemiei și a anilor următori, care a fost investit în titluri de stat fără a ține seama de riscul unei creșteri ample și rapide a dobânzilor. Valul de inflație a forțat o urcare rapidă a costului creditului, în lupta Rezervei Federale cu prețurile, pornită mai târziu decât cereau unii analiști și observatori. 

Titlurile de stat au început să piardă din valoare odată cu creșterea dobânzilor, care s-a produs într-un ritm foarte ridicat comparativ cu istoria, fără a lăsa timp suficient de adaptare. Atunci când nevoia de capital sau dobânzi mai bune în alte părți au determinat unele retrageri de depozite, piețele au înțeles că, pentru a obține lichiditate, ar trebui vândute titluri la prețuri mai mici, generând pierderi. Așa s-a pornit și alimentat ulterior valul de retrageri care a redesenat peisajul bancar din SUA.

Ce înseamnă această dinamică pentru sectorul bancar din SUA? 

Alte nume sunt deja pe radarul investitorilor îngrijorați, sau al speculatorilor. PacWest și Western Alliance au înregistrat scăderi cumulate, marți și miercuri, de 27,5%, respectiv 18,5%. Un fond de tip ETF al băncilor regionale, SPDR S&P Regional Banking are 96% din acțiuni împrumutate pentru a fi vândute în lipsă. În sesiunea post-tranzacționare standard PacWest a coborât cu încă 52,5%, după ce a anunțat că e în căutarea unui cumpărător.

Care ar fi efectele în economia reală? 

E de așteptat ca activitatea de creditare să încetinească, frânând avansul PIB. Afectate ar putea fi în special economiile regionale deservite de băncile dispărute, și segmente precum imobiliare de birouri și comerciale, aflate deja sub presiune. În plus, unele startup-uri, în tehnologie și alte domenii, care ar fi beneficiat de finanțare, având o relație stabilită deja cu bănci precum Silicon Valley Bank sau First Republic, ar avea dificultăți, acum, în a obține capital.

Un alt efect este cel de concentrare. Băncile mari, precum JPMorgan, devin și mai dominante, întărindu-și poziția de „too big to fail” (prea mare pentru a eșua), ceea ce poate încuraja asumarea unor riscuri mai ridicate în viitor.

Economile din alte regiuni resimt parțial problemele sectorului bancar american

În România, dar și în întreaga regiune, efectele indirecte ale valului de căderi din sectorul bancar american se văd parțial într-o prudență sporită în piețele de capital, și în nivelul relativ  mai ridicat al dobânzilor cerute pentru capitalul strâns de bănci prin obligațiuni (de tip MREL – cerință minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile sau alte instrumente de finanțare). 

Totuși, e de remarcat modul rapid și hotărât prin care autoritățile au găsit soluții pentru fiecare din instituțiile intrate în dificultate, foarte relevant este că deponenții nu au înregistrat pierderi, chiar dacă acționarii și deținătorii unor obligațiunii au suferit pierderi mergând spre întregul capital investit. Astfel, au fost restrânse riscurile de contagiune. Europa a trecut, până acum, mult mai bine prin perioada de ajustare a dobânzilor, dar perioada următoare va testa apetitul investitorilor pentru acțiuni bancare, chiar și pe bătrânul continent.

În ceea ce privește poziția băncilor locale, poziționarea lor este diferită și nivelul de capital oferă o zonă tampon în privința rezistenței la pierderi induse de dobânzile mai mari. Totuși, aceasta nu înseamnă o izolare totală: cu întârziere, scumpirea creditului produce efecte în  mediul economic, iar evenimentele de peste Ocean nu trec neobservate. În plus, deși tendința de creștere a dobânzilor mărește profitabilitatea atunci când marja dintre dobânda la credite și cea la depozite se amplifică, pe de altă parte, aduce pierderi pe titlurile de stat deținute în portofoliu. 

Potrivit BNR, în cazul unui șoc de 2 puncte procentuale pentru titlurile în Euro și 2,5 puncte pentru lei, pierderile ar varia între 0 și 11% din capitalurile proprii și ar atinge 4,7% în medie, raportat la fondurile proprii în septembrie 2022. Titlurile de stat ocupă aproape o cincime din portofoliile băncilor, fiind printre cele mai ridicate niveluri din UE. Dacă sunt înregistrate în bilanț în moduri care nu impun marcarea la piață, nu intervin asupra profitului raportat, dar capitalul respectiv aduce, în unele cazuri, venituri sub dobânzile practicate în prezent la depozite. Aici, raportările viitoare pot aduce mai multă lumină și pot forța o evaluare mai realistă a costului perioadei în care dobânzile au crescut foarte repede.