Analize
XTB România: Apple, sub presiunea dobânzilor și a competiției din China
Apple este în continuare cea mai valoroasă companie de pe bursa americană, atingând 2,66 trilioane de dolari la închiderea de miercuri, 27 septembrie. Această valoare este, însă, în scădere cu 14% de la vârful din iulie. Prețul acțiunii a coborât de la 198,23 până la 170,43 dolari/acțiune, în sesiunea de miercuri. Aproape două treimi din scădere s-a întâmplat în septembrie.
Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, în condițiile tendințelor recente reînviorate ale inflației, contextul actual pare a invita la prudență, în special în privința unora dintre giganții din tehnologie.
”Scăderea nu este cauzată doar de datele statistice care indică deseori performanțe slabe ale burselor în prima lună de toamnă. Apple se confruntă cu dispute antitrust, competiția pentru capital din partea altor uriași care au mizat mai hotărât, și cu rezultate mai vizibile, pe AI, și surpriza saltului tehnologic demonstrat de Huawei”, precizează Claudiu Cazacu.
Huawei a uimit dezvăluind procesorul său în tehnologie de 7nm, mai puternic decât capabilitățile cunoscute ale industriei din China, mai ales în contextul interdicției de a cumpăra mașini de litografiere ultra performante din Olanda. Cu moduri de producție mai avansate decât până acum, compania ar putea produce modele în pas cu dezvoltările viitoare ale tehnologiei, și, în același timp, competitive prin preț.
Apple, cu centrul său principal de producție în China și o piață de desfacere semnificativă (24% din iPhone-uri fiind vândute aici, comparativ cu 21% în SUA), generează o nouă preocupare pentru investitori. Motivele de îngrijorare survin după ce angajații din sectorul public nu mai au voie să utilizeze telefoane Apple la birou, îngustând astfel potențialul de vânzări pentru gigantul american.
Pe de altă parte, granița următoare va fi mult mai dificil de atins, cu tehnologiile de 5nm deja disponibile pentru iPhone, și cele de 3nm încă departe, în lipsa unor descoperiri suplimentare în sfera de producție. Potrivit presei din China, o fabrică de nouă generație este în construcție în Xiongan, lângă Beijing, dar ar fi la ani distanță de o utilizare practică. În plus, într-o conferință foarte așteptată, luni, Huawei nu a oferit detalii despre telefonul Mate 60 Pro, generând nedumerire în rândul milioanelor de participanți online. Compania a vorbit, însă, despre un ceas inteligent și o mașină smart, cu capabilități de conducere autonomă și conectivitate avansată.
Un alt semn de întrebare important e cât de eficientă e producția cipurilor Kirin care echipează noul model de telefon. Profilul de cost și capacitatea de scalare sunt puternic influențate de randamentul producției, câte dintre cipurile produse pot fi utilizate, la capătul procesului de fabricație, iar lipsa detaliilor accentuează curiozitatea observatorilor și concurenților.
Deși dezvăluirile recente arată un progres important, fabricile din China rămân la o distanță de câțiva ani de frontiera tehnologiei de vârf utilizată de TSMC în Taiwan. Viteza recuperării, însă, pare a accelera.
Europa investește, la rândul său, în propriul sector de cipuri, susținut de European Chips Act. ”Perioada în care fructele acestei investiții se vor coace se măsoară în ani, sezonul actual fiind mai degrabă de primăvară, de pregătire a unor facilități viitoare, integrate, pe continent”, subliniază analistușl XTB România.
În același timp, pentru investitori crește preocuparea legată de sectorul de tehnologie, privind și spre evoluția costului de finanțare. Dobânzile, în creștere, au ajuns în SUA la un vârf al ultimilor 15 ani. Pentru titlurile de stat pe 10 ani, dobânda a depășit 4,61%, în creștere de la 3,88% la începutul anului, și 3,6% la 1 iunie. ”Este un mediu pe care doar veteranii domeniului îl mai experimentaseră. Tentația de capitalizare de pe urma entuziasmului debordant, văzută într-un val de startup-uri finanțate abundent, se poate observa și în anunțul recent al OpenAI , dezvoltatorul faimosului ChatGPT. Acesta intenționează să ofere acțiuni la o evaluare de 80 – 90 de miliarde de dolari, la doar jumătate de an distanță de când era evaluată sub 30 de miliarde de dolari. Evaluările ridicate sunt ghidate de așteptări entuziaste, orientate pe termen foarte lung”, informează Claudiu Cazacu.
În același timp, mediul macro și provocările geopolitice impun constrângeri pe termen scurt. Recent, liderul de la JPMorgan a subliniat cât de puțin pregătită este economia și ecosistemul investițional pentru dobânzi care ar atinge eventual chiar și 7%.