Analize
XTB România: Rusia presează pentru relaxarea sancțiunilor în schimbul acordului privind cerealele
În urma retragerii Rusiei din Inițiativa pentru cereale la Marea Neagră, SUA s-au asociat cu România și Republica Moldova pentru a spori exporturile de cereale ale Ucrainei prin Dunăre. Anterior, în iulie 2022, un acord privind cerealele a fost orchestrat de Turcia și de ONU, asigurând exportul sigur de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră. Cu toate acestea, potrivit lui Radu Puiu, analist financiar al XTB România, ieșirea recentă a Rusiei, declanșată de acuzațiile de interferență occidentală în propriile sale exporturi de cereale și îngrășăminte, a pus în pericol acordul.
„Încetarea acestui acord crucial, menit să atenueze o penurie alimentară la nivel mondial, a făcut ca aproape 33 de milioane de tone de cereale ucrainene să fie în incertitudine. Această întrerupere a dus la creșterea prețurilor la cereale, exacerbată de agresiunile militare ale Rusiei care au vizat porturile ucrainene”, precizează analistul XTB România.
Fiind unul dintre arhitecții acordului privind cerealele, președintele Turciei, Recep Erdogan, s-a întâlnit cu președintele Putin în stațiunea rusă Soci, la Marea Neagră, pentru a încerca să „resusciteze” înțelegerea. Erdogan și-a exprimat speranța că un progres ar putea fi realizat în curând. El a declarat că Turcia și ONU, care au intermediat acordul inițial, au pregătit un nou pachet de propuneri pentru a debloca problema.
Pe de altă parte, președintele Putin a spus că reluarea acordului va avea loc doar dacă națiunile occidentale vor relaxa sancțiunile impuse exporturilor rusești.
Cu toate că țările occidentale nu au impus sancțiuni specifice asupra produselor agricole rusești, Moscova afirmă că restricțiile mai largi care sunt în vigoare au descurajat firmele de transport maritim, băncile internaționale și asiguratorii să se implice în afaceri cu producătorii săi.
Rusia a cerut ca banca sa agricolă de stat, Rosselkhozbank, să fie reconectată la sistemul de plăți rapide Swift (de la care toate băncile rusești au fost excluse în iunie 2022). ONU a sugerat Rusiei să înființeze o filială a băncii, care să poată utiliza Swift, dar Rusia a respins planul.
O alternativă a fost procesarea plăților pentru exportul de alimente și îngrășăminte prin intermediul băncii americane JPMorgan Chase, sau prin intermediul Băncii Africane de Export-Import. Acestă variantă a eșuat de asemenea.
Convingerea Rusiei de a reintra în acordul privind cerealele este o prioritate majoră pentru liderul turc. Ankara este unul dintre principalii beneficiari ai acordului, semnat de Rusia, Ucraina, Turcia și Națiunile Unite în iulie 2022, deoarece a poziționat Turcia pentru a deveni un centru regional de tranzit al cerealelor. Pentru Erdogan, cerealele au un interes financiar imediat.
Pe de altă parte, Putin ar putea avea un interes pe termen mediu. Pentru liderul rus, piața de energie este un subiect mai atractiv pentru a începe negocierile cu Turcia. Putin a subliniat în urma întâlnirii cu Erdogan că un hub de gaz în Turcia va face ca situația energetică din regiune să fie mai stabilă și mai echilibrată.
Ucraina și România au semnat un acord de colaborare pentru a stimula exportul de cereale al Kievului prin România, după ce Moscova a rupt o înțelegere cheie de transport maritim din timpul războiului, care permitea o trecere sigură prin Marea Neagră.
Consiliul pentru dezvoltarea agriculturii și horticulturii din Marea Britanie (AHDB) spune că 65% din exporturile de cereale ale Ucrainei sunt livrate din porturile Ismail și Reni, pe Dunăre. Cerealele sunt apoi transportate pe râuri și canale în Marea Neagră, prin porturile maritime Sulina și Constanța.
În ianuarie 2023, doar 20% din grânele Ucrainei erau exportate în acest mod.
Ucraina a expediat 8,1 milioane de tone de cereale prin Constanța în primele șapte luni ale anului și 8,6 milioane de tone în total în 2022. Această creștere este așteptată să se accentueze. România și-a propus să dubleze capacitatea lunară de tranzit a cerealelor ucrainene către Constanța la 4 milioane de tone în următoarele luni.
UE afirmă că, de la începutul războiului, 44 de milioane de tone de cereale ucrainene au fost exportate pe cale rutieră și feroviară prin țări vecine precum România și Republica Moldova. În prezent, 30% din cerealele ucrainene sunt transportate pe aceste rute. Cu toate acestea, transportul cerealelor în acest mod este mai scump și mai lung decât pe cale maritimă.
Din iulie, când Moscova a renunțat la un acord care ridica de facto blocada rusească asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră, a lovit în mod repetat porturile fluviale ucrainene care se află peste Dunăre, la granița cu România. Astfel, Rusia a atacat în mod repetat Izmail și Reni cu drone pentru a încerca să întrerupă operațiunile.
Recent, premierul croat Andrej Plenkovic a declarat că țara sa a oferit acces la Marea Mediterană prin porturile sale și că ministerul său de transporturi colaborează cu Comisia Europeană și cu Ucraina.
România este una dintre cele cinci țări din estul UE, alături de Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia, care au înregistrat un val de importuri de cereale ucrainene de la invazia rusă, care a distorsionat piețele locale și a provocat proteste din partea fermierilor. „Nemulțumirea din sector s-a accentuat și pe fondul inițiativei Comisiei Europene de a facilita libera circulație a cinci tipuri de cereale cu proveniență din Ucraina pe teritoriul statelor membre. Măsurile ar urma să expire pe 15 septembrie, iar cele cinci state au cerut Comisiei Europene prelungirea inițiativelor”, spune analistul XTB România.