Actualitate

Premierul a cerut miniştrilor de linie urgentarea actelor normative care să rezolve problemele transportatorilor şi fermierilor protestatari

Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu le-a cerut luni miniştrilor de linie să urgenteze elaborarea actelor normative care să rezolve problemele semnalate de fermierii şi transportatorii care protestează.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, scopul discuţiilor de la Palatul Victoria a fost urgentarea elaborării de acte normative care să transpună în practică soluţiile convenite de cele două părţi prin procesele-verbale încheiate.

„Membrii Executivului au prezentat modul în care prioritizează aceste proiecte legislative, astfel încât în următoarele şedinţe de Guvern să fie adoptate primele hotărâri de guvern şi ordine de ministru cuprinzând măsurile concrete agreate în sprijinul fermierilor şi al transportatorilor”, se arată în comunicat.

De asemenea, s-a discutat despre situaţia verificării în teren a problemelor semnalate de cei care protestează.

Astfel, din primele date primite s-a reconfirmat faptul că, din octombrie 2023 până în prezent, nu au intrat cereale ucrainene pe piaţa internă din România, fiind vorba doar despre tranzit către Portul Constanţa, de unde mărfurile au plecat la export. De asemenea, de la începutul anului, pe lista de mărfuri care fac obiectul acordului cu Ucraina privind importul pe bază de licenţă au fost adăugate făina şi zahărul”, precizează sursa citată.

„Negociem în continuare cu bună-credinţă cu protestatarii. Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roşie peste care nu putem trece”, le-a transmis premierul miniştrilor prezenţi.

Totodată, prim-ministrul le-a cerut reprezentanţilor Guvernului să continue discuţiile cu fermierii şi transportatorii, implicând în dialog şi asociaţiile mari, reprezentative pentru cele două domenii.

De asemenea, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a comunicat Guvernului disponibilitatea de a se întâlni din nou, în cursul zilei de luni, cu protestatarii, după ce aceştia nu au mai reuşit să ajungă la întâlnirea de ieri.

„ASF le-a transmis acestora un set de propuneri concrete menite să amelioreze efortul financiar pentru achiziţia RCA”, se arată în comunicat.

Premierul şi întreaga echipă de miniştri sunt dispuşi să continue dialogul civilizat şi raţional, care să contribuie la soluţionarea problemelor legitime reclamate, mai precizează sursa citată.

Cele mai recente știri

To Top