Actualitate

Ciucă: „Candidez la prezidenţiale. Formalizarea deciziei va avea loc la Consiliul Naţional al PNL”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a confirmat că va candida la alegerile prezidenţiale din acest an, precizând că în perioada următoare va merge în fiecare filială din ţară, va avea întâlniri cu electoratul, cu activul de partid, cu liderii filialelor, urmând ca formalizarea acestei decizii să aibă loc la Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal.

„Candidez. (…) Am venit dintr-o cultură profesională care este formată în aşa fel încât să aibă un echilibru, să aibă anumite atribute în ceea ce priveşte componenta de leadership, de management, şi am încercat din convingere proprie ca atunci când intru în politică să aduc cu mine toate aceste chestiuni. De aceea am susţinut foarte mult nevoia de stabilitate, de dialog, de echilibru şi consider că în principiu am reuşit. Am anticipat ce urma să se întâmple, cel puţin în perioada cât am fost prim-ministru au fost de luat decizii deosebit de complicate. (…) Au fost o serie întreagă de provocări care au avut nevoie de o abordare aşezată, echilibrată şi în felul acesta am considerat că este absolut necesar ca toate aceste atribute ale unui lider, nu doar în politică, ci oriunde îşi desfăşoară activitatea, să poată să fie puse în valoare. Ca atare, am luat această decizie şi în calitate de preşedinte al PNL – să candidez. Sunt oarecum obligat prin angajamentul pe care l-am luat în faţa Biroului Politic Naţional cu ceva timp în urmă, atunci când, la Sinaia, am anunţat că vom avea o abordare prin care să punem în practică motto-ul ‘Prin noi înşine’ – colegii mei din Birou m-au întrebat: ‘Domnule preşedinte, ne cereţi să facem ceea ce trebuie să facem. Dumneavoastră vă angajaţi, candidaţi?’. Şi le-am răspuns că da, candidez. Acum reiterez acest angajament luat în faţa Biroului Politic Naţional”, a spus Nicolae Ciucă, marţi, la Digi 24.

El a precizat că în perioada următoare va merge în fiecare filială din ţară, va avea întâlniri cu electoratul, cu activul de partid, cu liderii filialelor, urmând ca formalizarea acestei decizii să aibă loc la Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal.

Liderul PNL a explicat de ce a făcut anunţul privind candidatura sa la prezidenţiale la Washington, unde a fost prezent la Adunarea Parlamentară a NATO cu prilejul Summitului Alianţei Nord-Atlantice.

„A fost o chestiune absolut de respect. Nu l-am făcut în America, am mers la mai multe interviuri, că au fost mai multe solicitări pentru interviuri acolo, chiar am fost la trei posturi diferite, dintre toate trei la unul dintre ele am fost întrebat dacă voi candida şi ţinând cont că era cât se poate de aproape de toate activităţile care s-au derulat după alegerile locale şi deciziile luate despre şi pentru calendarul alegerilor care urmează, am considerat că este normal şi firesc să răspund la acea întrebare. Nu am anunţat la Washington, nu m-am dus acolo pentru un asemenea anunţ, dar dacă asta este critica, că am văzut că mi s-a reproşat că am anunţat acolo, atunci, dacă doar asta este, e foarte bine”, a arătat Ciucă.

Despre faptul că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a ironizat anunţul său făcut de la Washington, Nicolae Ciucă a precizat că înţelege aceste atacuri de precampanie.

„Înţeleg toate aceste atacuri din precampanie, pentru că urmează o competiţie, urmează ca fiecare dintre liderii partidelor mainstream să intre în această competiţie. Şi nu este primul şi nici ultimul atac, au fost mai multe. Pentru mine este important, aşa cum spuneam, să am această linie prin care să putem să asigurăm în continuare guvernarea, să asigurăm stabilitatea politică, iar chestiunile acestea mici şi care fac deliciul discuţiilor şi comentariilor pot să aibă loc, nu am niciun fel de problemă cu astfel de situaţii”, a afirmat liderul PNL.

În context, el a dezminţit faptul că preşedintele Klaus Iohannis i-ar fi solicitat să-l înlocuiască la recepţia oferită de preşedintele SUA, Joe Biden, în onoarea şefilor de stat şi de guvern din statele membre NATO, afirmaţii făcute de deputatul USR Claudiu Năsui.

„Fostul meu mai tânăr coleg sper să se maturizeze când vorbeşte despre astfel de subiecte. La un asemenea nivel, invitaţiile nu sunt transmisibile. Nu poţi să reprezinţi pe cineva dacă nu eşti în linia de nivel pentru un astfel de eveniment. Ca atare, nici nu s-a pus vreodată problema să se facă vreun astfel de de transfer de invitaţie. Deci este falsă, este incorectă abordarea”, a menţionat Ciucă.

Legat de şansele pe care le are în cursa pentru Cotroceni, liderul PNL s-a declarat convins că va intra în turul doi, punctând faptul că liberalii sunt pregătiţi pentru bătălia electorală.

Cele mai recente știri

To Top