Spațiul public abundă, în ultimul timp, de informații și de dezbateri privind dimensiunea excesivă a deficitului bugetar și a datoriei publice. Implicit, se va pune problema finanțării acestui deficit bugetar, din necesitatea încadrării în țintele convenite cu UE sau a finanțării sustenabile a serviciului datoriei publice (în special, din perspectiva costurilor aferente, care devin tot mai mari). Și, astfel, tot mai multe voci previzionează o creștere iminentă a nivelului taxelor, în timp ce guvernanții ne tot dau asigurări că „nu vor crește taxele în 2025”. Mi-e foarte greu și mie să cred că acest lucru nu se va întîmpla… În spațiul public se vehiculează, adesea și tot mai insistent, creșterea cotei generale de TVA cu 2 puncte procentuale și o creștere semnificativă a impozitelor pe proprietate, începând chiar cu anul 2025. Nu am decât o singură remarcă: ce bine ar fi să fie așa de rău… În plus, am citit în mass-media o declarație a ministrului finanțelor, conform căreia în PNRR există un angajament care prevede ca ponderea veniturilor fiscale în PIB să crească cu 2,5 puncte procentuale în anul 2025 în raport de anul de referință 2019. Sper că am înțeles corect. Păi dacă am avut creștere economică de la an la an și PIB-ul a tot crescut, nivelul impozitelor cam ce ar trebui să facă în anul 2025? Matematic vorbind, că nu discutăm de vreo magie neagră, ci de un raționament extrem de simplu și de bun simț.
Dar hai să zicem că mă înșel și, de dragul conversației, să spunem că și eu cred în asigurările pe care ni le tot dau guvernanții, și anume că „nu vor crește taxele în 2025”.
Dar, pe de altă parte, impozitele deja au crescut. Cum? Foarte simplu. Sub justificarea scopului de combatere a evaziunii fiscale, au fost introduse, în ultimul timp, tot felul de obligații fiscale declarative în sarcina contribuabilului – declarațiile SAF T (începând din ianuarie 2025, inclusiv în cazul micilor firme), e-factura, e-transport, e-sigiliu, e-tva… Nu mai vorbesc de aspectul redundant al multora dintre acestea (spre exemplu, declarațiile SAF T versus declarația informativă D394), dar cred că sunt deja prea multe e-uri și pentru o economie sănătoasă, darămite pentru una destul de fragilă, ca cea românească (mă refer aici, în special, la micile firme). S-a creat astfel un sistem de obligații fiscale declarative atât de greu de gestionat, încât contribuabilul poate să fie oricând descoperit în fața organelor fiscale și, implicit, subiect al unor sancțiuni contravenționale (în multe cazuri, disproporționate valoric în raport cu abaterea săvârșită). Și asta, dintr-o simplă eroare sau neatenție, nu din dorința de a frauda cu ceva obligațiile fiscale care revin legitim în sarcina sa. Practic, degeaba îți calculezi și îți plătești corect impozitele, că poți pur și simplu uita sa declari nu știu ce date în vreun e-Transport și astfel, prin sancțiunea principală și complementară care ți se aplică, impozitul tău pe profit efectiv devine mai mare de 16%. Ceea ce este și mai grav este că această sarcina fiscală suplimentară este resimtiță și chiar repartizată în mod arbitrar și neunitar asupra agenților economici, în raport de capacitățile lor logistice de a gestiona eficient această situație nou creată… Guvernanții ar trebui să înțeleagă că nu poți omorî economia (în special, micile afaceri) cu măsuri disproporționate, doar de dragul de a omorî evaziunea fiscală și de a raporta, triumfalist, într-un final, creșterea gradului de colectare ca pondere în PIB… Că dacă asta se realizează prin scăderea PIB-ului, acest fapt nu ajută prea mult economia.
În al doilea rând, la ce anume se referă guvernanții atunci când spun că „nu vor crește taxele în 2025”? La cota de impozitare în sine? Sau cumva și la baza de impozitare pe care se așează această cotă? Păi poți lăsa cota de impozitare a profitului tot de 16%, dar poți stabili reguli fiscale noi de admitere la deductibilitatea fiscală a cheltuielilor, mult mai restrictive (nu că acum ar fi foarte permisive) și astfel, în sumă absolută, să plătesți un impozit mai mare, aplicând tot cota de 16%. Un studiu de analiză fiscală comparativă ne poate demonstra că un nivel de 16% al cotei de impozitare poate avea o tentă confiscatorie mai pronunțată chiar decât unul de 20% sau chiar mai mare, în legătură directă de cauzalitate cu amplitudinea corecțiilor fiscale aplicate profitului contabil, în vederea determinării și dimensionării profitului fiscal. Spre exemplu, e suficient să se umble la aria de aplicabilitate a scutirii de la impozitare a profitului reinvestit, din perspectiva mijloacelor fixe care se pot califica fiscal pentru aplicarea acestei facilități fiscale. Sau să se califice din start ca fiind nedeductibile fiscal cheltuielile cu prestările de servicii gen management fee, asistență tehnică sau IT etc, dacă acestea sunt prestate de entități afiliate (rezidente sau nerezidente). Sau să se umble un pic la regimul de deductiblitate fiscală în cazul provizioanelor specifice garanțiilor de bună execuție sau al ajustărilor fiscale aplicabile clienților neîncasați. Și exemplele pot continua. De asemenea, în condițiile în care inflația a fost foarte prezentă în ultimii 3 – 4 ani, iar pragul valoric pentru încadrarea în categoria obiecte de inventor versus mijloace fixe amortizabile a rămas de foarte mulți ani tot la 2.500 lei, fără TVA, putem spune că nu a avut loc o creștere mascată a sarcinii fiscale, în termeni de analiză fiscală comparativă?
De asemenea, poți să lași aceleași cote de TVA, dar să restrângi aria de aplicabilitate a cotelor reduse de 5% și de 9%. Spre exemplu, să se abroge aplicarea cotei reduse de TVA de 9% în cazul oricăror servicii de restaurant și de catering, precum și în cazul tranzacțiilor imobiliare care, în prezent, îndeplinesc criteriile specifice pentru aplicarea acestei cote reduse de TVA de 9%. Iar, în cazul alimentelor, aceasta să fie incidentă doar în cazul anumitor alimente, considerate de strictă necesitate și reglementate punctual și limitativ de textul de lege. Că doar noțiunea alimentelor de strictă necesitate a fost deja testată la plafonare. Rezultă că dă cu plus la buget și nici nu ai crescut TVA-ul, nu?!? Ce mai contează că dai efectiv mai mulți bani pe coșul zilnic, atunci când copilul comandă la catering (ca doar tu ești la serviciu) sau atunci când serbezi un eveniment important din viața ta la restaurant…
Sau poți să lași impozitul pe venit de 10%, să menții chiar regimul fiscal actual al beneficiilor extrasalariale, la nivelul strict individual al fiecăruia dintre ele, dar să se vină cu o simplă reglementare: acestea nu sunt impozabile dacă valoarea cumulată a tuturor beneficiilor extrasalariale, acordate în cursul unei luni, nu depășește 20% din salariatul brut al salariatului. Pe de o parte, s-ar scădea astfel limitarea cumulativă lunară de la 33% la 20%, iar – pe de alta parte – ar fi incluse în această plafonare și beneficiile extrasalariale care, în prezent, nu sunt supuse acestei limitări cumulative lunare – spre exemplu, cadourile în bani / în natură / în tichete cadou, acordate de angajatori persoanelor în drept, cu ocazia evenimentelor si in limitele valorice prevăzute la art.76 alin.(4) lit. a) cod fiscal sau decontarea contravalorii privind transportul salariaților la și de la locul de muncă (păstrând condițiile restrictive existente și în prezent în legislația fiscală).
Sau poți să lași actualele cote de impozitare ale veniturilor microîntreprinderilor – respectiv, după caz, de 1% sau de 3% – dar să stabilești niște criterii atât de drastice pentru aplicarea acestui regim fiscal încât acesta să devină, pe fond, inaplicabil (cel mai plauzibil, prin reducerea semnificativă a plafonului actual al cifrei de afaceri anuale de 500.000 euro).
Și atunci, în toate aceste cazuri – ipotetice, desigur, până la proba contrarie– mă întreb dacă putem spune că vor crește sau nu taxele în 2025? Parcă văd și explicația și justificarea publică: ne-am ținut de cuvânt, nu au crescut taxele, s-a urmarit doar o uniformizare în practica fiscală, prin eliminarea unor excepții și inechități în materie fiscală. Am citit în mass media că UE a fost de acord cu reducerea etapizată a deficitului bugetar, pentru încadrarea treptată în marja de 3% nu imediat, ci pe parcursul mai multor ani, de aceea este posibil ca (cel puțin, în prima jumătate a anului 2025) taxele chiar să nu crească la modul direct, la suprafață, la nivelul cotelor de impozitare, dar efectul perfid al creșterii mascate a sarcinii fiscale să se reflecte într-un efort financiar efectiv suplimentar. Făcând haz de necaz, ceva de genul când taxa bate cota…
Din acest motiv, cred că discuțiile despre posibila creștere a taxelor în anul 2025 sunt destul de superficiale, atâta timp cât se axează doar pe nivelul cotelor de impozitare și nu și al modului de calcul și de dimensionare al bazelor impozabile, pe fiecare categorie de impozit.
E posibil însă ca aceste măsuri să nu fie suficiente pentru echilibrarea deficitului bugetar și atunci, din 2026, să ni se spună: bazele de impozitare rămân așa cum le știti deja din 2025, dar cota generală de TVA devine de …%, cea a impozitului pe dividende de …% și cea a impozitului pe venit de …%. Fiecare este liber să completeze spațiile punctate conform propriilor convingeri…
