Bănci

Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute cel puțin 3,9 miliarde de lei de la bănci, în aprilie 2026

bani

Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna aprilie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 3,9 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitațiile de referință, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.

Suma totală de 3,9 miliarde lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont și a obligațiunilor de stat de tip benchmark este cu 4,1 miliarde de lei mai mică față de cea care a fost programată în luna martie 2026, de 8 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării și rambursării anticipate a datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe parcursul lunii vor fi organizate două licitații pentru emisiuni de certificate de trezorerie cu discont, una în data de 2 aprilie, pentru o emisiune de 400 milioane, cu scadența în 31 martie 2027, și o alta, tot de 400 milioane lei, în data de 6 aprilie, cu scadența în 30 septembrie 2026.

De asemenea, vor fi organizate 9 licitații pentru emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,1 miliarde lei, urmate a doua zi de sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea nominală adjudecată în cadrul licitației de referință.

Astfel, au fost programate licitații pentru cinci emisiuni de obligațiuni de 300 milioane lei, în 2 aprilie, 6 aprilie, 16 aprilie, 20 aprilie și 27 aprilie, și pentru patru emisiuni de 400 milioane lei, în 20 aprilie, 23 aprilie (două) și 27 aprilie.

Cele mai recente știri

To Top