Startup-ul chinez de inteligență artificială DeepSeek le-a spus potențialilor investitori în a doua sa rundă de finanțare că suspendă deocamdată tranzacția, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, la câteva zile după ce comentariile atribuite fondatorului Liang Wenfeng despre concurența SUA-China în domeniul inteligenței artificiale (AI) au devenit virale.
Pionierul AI chinez i-a informat verbal pe unii din cei care ar dori să finanțeze compania că nu vor semna acorduri de investiții în următoarele zile, așa cum se așteptau. DeepSeek ar putea decide să reia procesul la o dată ulterioară, susțin sursele.
Suspendarea ar putea avea legătură cu frustrarea lui Liang privind rapoartele online referitoare la comentariile sale adresate investitorilor în timpul primei runde de finanțare, care s-a încheiat în iunie și în urma căreia a atras șapte miliarde de dolari pentru laboratorul, adaugă sursele.
Bloomberg nu a verificat autenticitatea acestor postări, care au apărut după întâlnirea lui Liang cu diverși potențiali investitori. Presa din China, inclusiv Yicai, a informat că miliardarul fondator a vorbit despre dependența de cipurile Nvidia Corp pentru dezvoltarea AI și decalajul persistent al Beijingului în complexitatea AI față de SUA.
Reprezentanții Deepseek nu au răspuns imediat solicitărilor de a face comentarii.
Negocierile rămân fluide și compania ar putea totuși alege să continue tranzacția. Discuțiile vin la câtva săptămâni după ce DeepSeek a finalizat prima sa rundă record de finanțare, în care au investit nume mari, cum ar fi Tencent Holdings Ltd și Contemporary Amperex Technology Co. Ltd (CATL).
DeepSeek vrea să obțină fonduri suplimentare de cel puțin 10 miliarde de yuani, deși cifra finală ar putea fi mai ridicată, în funcție de numărul investitorilor. Anterior, Bloomberg anunțat că firma are ca obiectiv o valoare înainte de investiție de cel puțin 480 miliarde de yuani.
În plus, compania a început pregătirile pentru o Ofertă Publică Inițială, care ar putea avea loc anul acesta, un debut cheie pentru industria tehnologică a țării.
Înființată în 2023, DeepSeek este deținută de fondul de investiții speculativ Zhejiang High-Flyer Asset Management.