Energie

Acţionarii Rompetrol Rafinare au aprobat bugetul pentru 2024. Prevede pierderi de aproape 40 de milioane de dolari

Acţionarii Rompetrol Rafinare au aprobat, în Adunarea Generală Ordinară, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2024, care prevede o pierdere netă de 39,758 milioane dolari în acest an, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri brută este estimată la 4,516 miliarde dolari, iar cea netă la 3,52 miliarde dolari, în timp ce profitul operaţional, fără cheltuieli de amortizare şi depreciere (EBITDA) la 123,92 milioane dolari şi profitul operaţional (EBIT) la 38,855 milioane dolari.

De asemenea, acţionarii au votat în AGOA din 26 aprilie, programul de producţie al societăţii, precum şi planul de investiţii pentru 2024.

Cantitatea de materii prime prevăzută a fi prelucrată anul acesta depăşeşte 4,956 milioane tone/an, din care aproape 4,65 milioane tone ţiţei pe an şi 306.319 tone/an alte materii prime. Cantitatea prelucrată de Rafinăria Vega este preconizată la 4133.137 tone materii prime/an.

Producţia obţinută de uzina Petrochimie este estimată la 146.130 tone polimeri pe an, din care polipropilenă (PP) 79.690 tone/an şi polietilenă de înaltă presiune (LDPE) 66.440 tone/an.

Valoarea totală a investiţiilor Rompetrol Rafinare pentru anul 2024 ar urma să fie de 147,929 milioane dolari, se mai menţionează în raport.

Compania Rompetrol Rafinare, membră a KMG International, operează rafinăriile Petromidia Năvodari, care include Divizia de Petromichimie, şi rafinăria Vega Ploieşti.

Acţiunile companiei sunt listate la Bursa de valori Bucureşti din aprilie 2004. Principalii acţionari sunt KMG International, cu 48,1136% din acţiuni, şi statul român, prin Ministerul Energiei, cu 44,6959%.

Cele mai recente știri

To Top